Ca adult, sa vorbesti despre propria copilarie este o senzatie imposibil de descris in cuvinte; copilaria este ca un desert cu ciocolata si visine necoapte - dulce si acrisoara.

Deunazi ma gandeam la copilaria generatiei mele, din anii ‘90 – ‘95 compartiv cu cea actuala, a pruncilor nostri nascuti dupa anii 2000. Observ ca sunt atatea diferente, jocurile noastre nu mai sunt atractive, desenele animate pe care le priveam noi candva, acum nu mai ii captiveaza pe cei mici, noi nu aveam griji, copii nostri au inca de mici.

Imi amintesc cu o senzatie de dor si melancolie cum ma trezeam dimineata in vacanta, mancam ceva pe fuga, mai mult ca sa scap de gura mamei, si ieseam negresit la joaca. Treceam pe la geamurile fiecarei pritene cu replica galagioasa “Mama lui Alina, o lasati pe Alina pe afara?” si asteptam sa iasa “mama lui Alina” la geam ca sa imi dea raspunsul pe care il doream. Si porneam la joaca epuizanta pentru vecinii mai morocanosi veniti din schimbul trei.

De dimineata pana seara eram ca niste prizonieri care au evadat din inchisoare. Cate nu faceam in orele de stat afara... Jucam sotron, elastic, de-a v-ati ascunselea, lapte gros, caprita, sticluta cu otrava, tara-tara vrem ostasi, Carolina, Taranul e pe camp si cate si mai cate jocuri. Si ne jucam frumos; nu auzeai din gura vreunuia dintre noi, si fete si baieti, vreo jignire sau injuratura, oricat de mica si nevinovata ar fi fost ea. Certurile se terminau cu strangeri de mana si vreun joc nou. Cam asta faceam noi de la 9 - 10 dimineata pana pe la vreo 21-22, uneori 23 seara. Pe la orele 15-16 veneau mamele fiecaruia dintre noi sa ne cheme la masa; intram fiecare in casa lui pntru cateva minute, bineinteles numai dupa ce eram amenintati ca “daca nu vii acum sa mananci, nu mai ai voie afara!” Da, de asta ne temeam noi cel mai mult pe lume atunci, ca vom ramane “sechestrati” in propria casa; o zi de stat in casa, fara sa iesim la joaca era cel mai urat lucru care ni se putea intampla.

Acum, ma uit la copii nostri, iesitul afara la joaca este diferit. Majoritatea nu cunosc jocurile de pe vremea noastra, acum tableta si smartphonul sunt la putere, acum parintii prefera ca decat sa stea cu griji ca “pe unde o umbla copilul”, sa il aseze in fata laptopului pe care deja il manuieste cu dexteritate. Acum, copilul are program de mancat, de dormit, de jucat, de spalat, de trezit etc. Si ma intreb daca este bine asa si inclin balanta spre NU.

Revenind la copilaria ‘90 – ‘95, din punct de vedere culinar, masa principala erau cartofii prajiti si oul ochi. Mai mancam ciorba (de legume, cu carne mai rar), branza, rosii, castraveti - dar nu de foame sau pofta, ci ca asa trebuia. Si aveam energie toata ziua; si eram sanatosi. Mancam corcoduse necoapte, furate din cimitir; ne gandeam ca sunt atat de mari pentru ca au “seva de mort”, dar treceam repede peste acel gand urat. Cat despre dulciuri, primeam de Mos Craciun si Mos Nicolae portocale, pe care le puneau parintii sus pe dulap sa miroasa frumos, si banane necoapte. Eu si fratele meu am fost o perioada mai norocosi, cand mama lucra la cofetarie si o data la 2 saptamani ne aducea amandine si savarine pe care le mancam pana la ultima firimitura.

Acum, mergi cu copilul la magazin si nici nu stii ce ar fi mai bun ca si desert pentru el. Hipermarketurile sunt pline de oferte tentante si accesibile ca pret. In plus ai o gama atat de variata de dulciuri si ambalaje colorate incat uiti sa mai mai faci o prajitura de casa. Acum, daca nu mai ai timp sa faci o ciorbita sau o tocanita, nu-i bai, comanzi de la fast-food; dimineata se mananca cereale cu lapte in majoritatea bucatariilor romanilor. Notiunea de paine cu unt si gem impreuna cu un ceai de tei este necunoscuta unor copii.

Imi amintesc de zilele ploiase cand nu puteam iesi la joaca. Atunci ramaneam in casa si ne uitam la televizor. Sa pierdem atunci vreunul dintre noi desene, precum Sailor Moon, Tom si Jerry, Looney Toons, Sandy Bell, Mickey Mouse, era imposibil! Acum, incerc sa privesc desenele la care se uita copii mei si unele ma ingrozesc; violenta, idei ciudate, limbaj ce aduce mai mult spre vulgaritate.

Filme precum “Veronicaµ, “ET”, “Maria Mirabela”, “Pistruiatul” sau “Dumbrava Minunata” mi-au facut zilele in care eram “captive” in casa din cauza vremii, mai frumoase si mai pline de soare. Acum, copii prefera doar filmele cu adolescenti, in care neaparat protagonistii sunt “mari cantareti” si le gasesti chipurile printate pe oricare ghiozdanel, fata de perna sau tricou.

Cat despre emisiuni cu, despre si pentru copii, in prezent nu cunosc nici una. Noi vizionam in copilarie “Tip-Top Minitop”, “Abracadabra” si “Feriti-va de magarus!”

As avea atatea cuvinte frumoase despre perioada copilariei. Apreciam cu totii fiecare minut, zambeam des, ne bucuram de orice intalneam in cale... si mai ales eram fericiti si fara griji.

Suspin si acum dupa acele vremuri si cred ca multi din generatia mea ne-am da un an din viata ca sa mai fim o zi macar copii.