Aici pe planeta Crinus totul a devenit monoton din cauza vremii ciudate din ultima vreme. Oricat m-as ruga de mama, ea nu ma lasa sa mai ies afara sa ma joc. Nu aveam multi prieteni, dar le simt lipsa teribil. Zile intregi am stat numai in casa fara ca macar sa vad un soare din cei trei care ne incalzeau si luminau micuta planeta. Zilele treceau, iar eu incepeam sa-mi pierd speranta ca ma voi mai juca vreodata cu prietenii mei. Asteptarea era insuportabila, asa ca m-am hotarat sa-mi iau soarta in propriile maini. In timp ce parintii mei erau plecati pentru a lua provizii pentru saptamana urmatoare, am luat decizia de a-mi cauta un nou loc de joaca.

Am mers in subsolul casei unde era laboratorul parintilor mei. A durat ceva, dar intr-un final am gasit ce cautam. Teleportatorul statea ascuns intr-un colt. Imi aratase mama cum sa-l folosesc acum cativa ani, dar nu mai stiam sigur cum sa aleg destinatia. Nu stiam sigur unde voi ajunge, dar oriunde ar fi fost mai bine ca aici. Imi era teama, dar eram si nerebdator in acelasi timp. Nu am mai stat pe ganduri, asa ca am tras de maneta si am pornit la drum fara a sti undevoi ajunge. Am pasit in intunericul apasator, un pas in fata altuia pana am cazut intr-un abispe care il credeam fara sfarsit. Nu stiu daca am lesinat sau ce s-a intamplat, dar cand m-am trezit intunericul disparea din fata mea, fiind inlocuit de un cer senin si albastru. Numai vazusem niciodata un cer de culoarea acestuia. Nu semana deloc cu cel de acasa,cerul meu rozaliu nu-mi mai acoperea capul.Eram intins pe o iarba verde, inconjurat demulti copaci, la fel de verzi si ei. Prin iarba se gaseau flori de toate culorile si mici insecte nemaivazute pana atunci de mine. Incercand sa inteleg minunatele culori, priveam visator catre rasarit. Un soare imens se ridica impunator ca un rege in fata poporului sau. Era mult mai mare decat oricare dintre cei trei sori de pe planeta mea.

In timp ce contemplam minunatiile din fata ochilor mei, o voce cristalina de copil mi-a intrerupt visarea: - E minunat! Nu-i asa? In fiecare zi vin aici special ca sa vad privelistea aceasta. Eprima oara cand vi aici? M-am intors ca sa observ o fetita cam la fel de mare ca mine, cu ochi la fel dealbastri ca cerul si parul auriu ca soarele. In obraji avea doua pete rosii ce-i colorau fatapalida. Nu semana deloc cu mine. Parul si ochi mei negri ma faceau sa par un ciudat infata ei, o faptura asa gingasa. - Da, e prima oara. Nu am mai vazut ceva asa de spectaculos niciodata, i-am raspuns eu, inca uimit de toate lucrurile noi pe care le vedeam.-Ador rasaritul, insa iubesc apusul, dar parintii mei nu ma lasa sa il vad decatvare. Ai vrea sa ramai sa-l vedem azi? m-a intrebat ea nerabdatoare. -Desigur. Cat mai este pana la apus?
Avem destul timp de pierdut. Ne putem juca pana atunci? - Sa ne jucam? am intrebat eu mai emotionat ca nciodata.A sa ca ne-am jucat tot felul de jocuri noi si frumoase, dar unul mi-a ramas intiparit in minte si in inima.

Fata mi-a facut cunostinta cu catelusa ei Betty care avea alti trei catelusi mici si pufosi. Asemenea vietati dragute si jucause nu am vazut niciodata lamine pe planeta. Vazand cat de mult imi place sa ma joc cu ei, aceasta mi-a dat un catelus, sa-l am ca cel mai bun prieten atunci cand voi fi departe de aici. Cand a venit vremea sa ne intoarcem tristete m-a cuprins si mi-a inundat inima cu totul. Momentul apusului sosise. Soarele cel mare, acum rosu, se retragea in castelul saupentru a se odihni. Aproape tot cerul s-a colorat in roz, iar tristetea din inima mea a fost inlocuita cu dor, dor de casa. Imediat ce soarele a apus, intunericul a aparut si mi-am dat seama ca era timpul saplec acasa. Am pasit in intuneric mai sigur ca oricand, tinand in brate noul meu prieten, Bruno. Ajuns acasa, din nou, in laboratorul parintilor mei, am realizat ca nu trecuse o zi intrega ci doar o clipa. O singura clipa mi-a schimbat intreaga viata. Acum am un prieten pe viata, mic si pufos.