Micuta mea implinise 9 lunite cand am ajus la spitalul din Turcia. Discutasem la telefon cu cei de acolo pentru o programare. Cand am ajuns si-au dat seama ca suntem cei din Romania si imediat o asistenta ne-a dus la doctor. Medicul respectiv vorbea engleza foarte bine si am putut sa ma inteleg perfect cu el. Mi-a explicat toate etapele tratamentului, spitalizarea si costurile. Totalul era de 8700 de euro. Pe moment am ramas incremenita dar am aflat ca puteam plati in decurs de 1 an si ca in timp vor mai fi si alte cheltuieli. Singura solutie era sa fiu de acord, asa ca am aceeptat.

Spre seara dupa ce am foat internate si instalate intr-o rezerva superba am putut discuta mai clar cu specialistul. Ma interesa in primul rand consecintele acestui tratament. Micuta mea prezenta riscul sa moara de pneumonie subita. Mi-am amintit de acea mama cu baietelul ei care murise de aceeasi afectiune. Am sunat-o imediat sa aflu toate detaliile. Mi-a zis ca tot ce-i face este foarte bun si ca este sansa sa duca o viata cat de cat de normala si ca va trai in jur de 29-30 de ani. Pentru ea a contat sa-si aiba copilul aproape chiar si atat. Acelasi lucru, dar in alti termeni imi spusese se doctorul iar daca vreau sa opresc toata interventia sa anunt. Dar exista ca fetita mea sa mai traiasca in jur de cateva luni. Am semnat acordul iar sufletelul meu a inceput shema de antibiotice. Deja trecuse 1 luna iar micuta mea parca arata ceva mai bine.

Intr-o dupa amiaza am lasat-o dormind si am iesit putin pe sala. La baia din rezeva noastra fusese inainte infirmiera sa faca curatenie si lasa-se pachetul cu solutie acolo. Dupa un timp am auzit galagie.Am alergat sa vad ce se intampla. Fetita mea se daduse taras jos din pat si ajunsese in baie. Rasturnase cutia cu slutie si apucase sa ia cateva guri. Era toata numai spume la gura. Am chemat de urgenta cine era acolo iar o asistenta mi-a zis ca cei cu autism au obiceiul sa manance dero, solutii de curatat si sa am mare grija unde voi tine acasa toate acestea.

Trecuta 3 luni de cand eram in Turcia iar Maia implinise 1 anisor. A fost petrecere cu angajatii de pe sectie, cu bolanavii, cu toti. A fost foarte frumos! Peste cateva zile ne-am externat dar trebuia sa ne intoarcem peste trei luni. De fapt tratamentul consta in 3 luni internate acolo, 3 luni acasa si iar alte 3 luni in Turcia.

Ajunse in Romania, Maia era mult mai bine. Incepuse sa zambeasca, sa-si aleaga jucariile, sa faca cateva lucruri noi si minunate. In cepuse sa faca cativa pasi. Plangeam de bucurie si fericire! Cele trei luni in tara au trecut foarte repede si trebuia sa ne reintoarcem la spital. Reincepuse iarasi shema de tratament si era din ce in ce mai binisor. Inca scotea suntete ciudate. Nu vorbea, dar comunicam prin semne, imagini. Eram dezamagita ca nu putea sa strige Mama! Dar era bine si asa!

Incepusem sa ma invat! Din nou acasa! Timpul trecuse repede si cineva implinea 2 ani. Acum era la casuta ei, cu jucariile, cu familia cu toti cei care o iubeau. Dupa ziua ei de nastere a trebuit sa plecam. In acea noapte sa dat jos de langa mine si sa dus in bucatarie. Nu stiu cum a ajuns la dulap dar luase cutia cu solutie pentru vase. Mancase aproape o jumatate de cutie. Cand am vazut-o nu stiam ce sa fac. Fara sa-mi dau seama formasem nunarul din Turcia si am explicat toata situatia. Am fost linistita de cadrele medicale ca nu se va intampla nimic. Cei cu aceasta boala nu simt nimic daca mananca asa ceva. Cum asa ceva? Ca doar nu era un robot?