Tuturor, mari sau mici, ne plac povestile. Doar ca, de o perioada de timp, de cand se pune accent mai mare pe drepturile si protectia copilului, a inceput o "ponegrire" a povestilor cu care noi am copilarit. Eu, una, nu tin minte sa fi fost foarte infricosata cand am auzit prima data "Capra cu trei iezi" sau " Scufita Rosie". Intr-adevar, mi-era frica de lupul cel rau, dar mi-era si ciuda pe el ca facea lucruri rele. Dar stiam ca va fi pedepsit.

Astazi, si sunt sigura ca si multe dintre dumneavoastra aveti aceeasi parere, se emite ideea ca aceste povesti instiga la violenta. Adica de ce copilul meu, in loc sa asculte o poveste frumoasa- cu zane bune si feti frumosi- este nevoit sa isi imagineze cum lupul cel rau, cu colti ascutiti mananca iezii sau le inghite pe bunica si pe Scufita Rosie. Si aici aveti dreptate.

Numai ca.... nu povestile instiga la violenta, ci societatea actuala, care o promoveaza. Pe fiecare program exista una sau mai multe emisiuni de stiri. Nu exista emisiune cu acest caracter care sa nu contina macar un caz de violenta. Nu mai spun de anumite desene animate, atat de indragite de copii si care, daca ar tine cineva cont de parerea mea, ar trebui eliminate. Aici ar trebui sa intervenim noi, ca parinti. In loc sa ascundem intr-un dulap cartea lui Ion Creanga, ar trebui sa selectam cu atentie programele si emisiunile pe care le vizioneaza micutii nostri.

Copilul deseneaza sau construieste intr-un colt al camerei iar noi vizionam stirile, pentru a afla ce mai e nou prin tara. Nu ne facem probleme pentru ca cel mic este ocupat, nu are timp de stiri. Ce nu stim noi este ca , voit sau nu, copilul " trage cu urechea". Atentia distributiva este cea care ii da voie sa faca 2 lucruri in acelasi timp. Manutele lui sunt ocupate, dar urechile aud, chiar daca nu inteleg bine, tot ce auzim si noi. Iar daca i se pare ceva iesit din comun, ridica ochii spre televizor. Si asa, incet dar sigur, fara sa ne dam seama, i se formeaza notiunile de "bataie", " pumn", " crima", "furt", "viol", notiuni despre care noi, in timpul copilariei, auzeam foarte rar. De aici si pana la realizarea conexiunii dintre acestea si intamplarile din povesti este un drum drept, fara ocolisuri.

De multe ori ne miram cand auzim cuvinte urate din partea copiilor de 8-9 ani; ne miram si cand auzim ca elevi de clasele primare injura, se bat sau sunt surprinsi cu tigari. Si spunem - ca batranii- ca "pe timpul nostru" nu era asa. Si atunci se mai bateau baietii, doar ca bataia lor era mai mult o joaca. Si atunci se mai vorbea urat, doar ca "urat" insemna " bai" sau "n-am chef". Iar daca erau cazuri mai grave, nu se facea publicitate. Copiii cu o educatie "precara", tind sa asimileze comportamentele negative scoase in evidenta de mass-media. Si asta, cu siguranta, nu din cauza povestilor lui Creanga.

Cred ca noi suntem raspunzatori de educatia copiilor nostri. Ca adulti, ar fi bine sa stim sa triem foarte atent emisiunile pe care acestia le vizioneaza. Inconstient, copiii sunt atrasi de lucrurile periculoase, interzise, de aceea explicatiile pe care le dam cand le interzicem o emisiune trebuie sa fie foarte clare, cu exemple concrete pe care ei sa nu le poata contracara.

Si... o poveste citita copiilor crescuti si educati intr-o familie sanatoasa nu fac rau , ci delimiteaza aspecte pozitive si negative ale unor comportamente.