Si iata-l pe Antonel al nostru, imbaiat si imbracat frumos, dus de mama, de catre tatal sau la scoala din sat. Acolo a primit un abecedar frumos cu poze colorate, un caiet si un stilou cu o calimara de cerneala. Cata bucurie si emotie se citea pe chipul micului scolar. Aici va invata sa scrie, sa citeasca. Cat de minunat este sa porti carti si reviste! In pauze va invata jocuri frumoase si domnul invataor este foarte bun cu copii, nu ca noua lui mama. Intr-una din zile Antonel se intoarse de la scoala foarte vesel. Domnul invatator ii scrisese pe coltul din stanga paginii de la caiet nota 10. Si de cum intra pe poarta striga cu bucurie la tatal sau. Dar tatal sau nu il auzise. Era pe undeva prin gradina si nu stia ca Antonel venise mai devreme de la scoala. Auzind mama Anca strigatele lui Antonel imediat s-a napustit asupra sa cu nuiaua. Povestindu-i cele intamplate la scoala, mama Anca ii luase caietul si ii rupse pagina unde era trecuta nota 10. Iar ca sa-l invete minte il trimisese sa spele vasele. Acum tatal sau nu va mai afla de nota lui. Cum va mai putea fi mandru de el? Cu manecutele suflecate Antonel spala vasele si in apa acea lacrimile lui picurau unele dupa altele. Lacrimi de copil nevinovat si batut.

Deodata simti ca cineva se apropie de el si il mangaie pe spate. El se intoarse si printre lacrimi o vazu pe micuta lui surioara. Prezenta ei il linisti pentru cateva minute. Era singura fiinta care il iubea cu adevarat. In acea clipa Antonel isi scoase mainile din ligheanul cu apa, o cuprinse pe Ilenuta in brate si o saruta pe obrajorii ei, simtandu-i lacrimile calde. Din mila incepu si ea sa planga cu hohote. Antonel incerca sa o liniteasca ca sa nu mai auda mama Ana pentru ca stia ce il asteapta daca aude. Dar fiind in camera alaturata auzi si se repezi furioasa in bucatarie unde se aflau copii. Fulgerator incepu sa-l loveasca pe Antonel cu nuiaua. Si sa-i si dai cu nuiaua fara pic de mila fata de bietul copil. Ilenuta, vazand ce face mama Ana incepu sa planga si mai tare. Si ea s-a infuriat si mai tare si dupa ce il mai lovi cu putere pe Antonel se rupse nuiaua. Ilenuta s-a speriat si de frica a iesit afara si s-a asezat pe prispa tipand si plangand in hohote.

Tatal auzind tipetele micutei veni in graba spre casa. Fetita printre lacrimi i-a povestit ce se intampla in casa cu Antonel. Sandu suparat de ce se intamplase, privi spre baiat pentru a-l linisti dar nu vazu decat fata plina de vanatai. Si uite asa viata in casa lui Sandu era din ce in ce mai rea. Odata cu venirea in casa a acelei femei s-a dus linistea si bucuria. A murit fericirea si a fost ingropata odata cu Maria. La gandul acesta cateva lacrimi din ochii lui Sandu incepeau sa-si faca loc pe obraji. Lasa capul in jos, rusinat si se indrepta spre treburile sale. Bietul Antonel devenise calul de bataie al mamei Ana si mititeul de el numai in orele pe care si el petrecea la scoala se simtea fericit, dar acasa simtea doar spaima si frica. Pe zi ce trecea Sandu se simtea tot mai obosit. Muncea mult asa ca vroia sa cumpere un cal tanar care sa-l ajute la camp. Era hotarat. A doua zi, dis de dimineata se duse la targ sa cumpere un cal. Fara sa-si dea seama se intuneca. Cativa hoti il astepatau dupa o caruta sa se urce in tren. Dupa ce s-a urcat in tren hotii dupa el. L-au prins, l-au batut bine de tot si i-au furat toti banii. Iar ca sa nu ramana semne l-au aruncat din tren.