Este un copil foarte bun, cu un coeficient mare de inteligenta. La nivelul scolii sale, este primul. A mers si la olimpiade, la fazele nationale. Totusi, eu am avut o mare problema. Nu am stiut cum sa-l conving sa invete. Nu sunt nemultumita de rezultatele sale, sa nu ma intelegeti gresit. Doar ca nu il vad cu o carte in mana aproape.... niciodata. Ceea ce stie este ceea ce prinde din clasa, din incursiunile pe internet sau din urmarirea programelor de pe Discovery. Notiuni de baza, care sunt folositoare, dar care nu sunt suficiente pentru sistemul de invatamant practicat la ora actuala in Romania.

Imi doresc sa il vad ca stie spre ce liceu vrea sa se indrepte, sa stie ce meserie sa imbratiseze. Imi doresc sa vad ca este realizat, iar in situatia de fata, realizat insemna sa ai o meserie bine platita, pe care sa o faci cu drag. Din acest motiv am incercat sa gasesc diverse metode de a-l motiva.

In primul rand, m-am implicat in activitaile lui, doar ca am fost acolo ca partener, nu ca parinte, care sa-i dea sfaturi si sa-l certe cand greseste. Mi-am spus parerea si am confruntat-o cu a lui. L-am lasat sa aleaga o varianta de mijloc, multumita ca a fost de acord sa ia in calcul si ideile mele. Nu trebuie sa impunem copilului anumite lucruri, ci sa-l influentam din umbra spre un anumit comportament. Astfel ii vom castiga increderea si ii vom stimula increderea in fortele proprii, lasandu-l sa faca propriile alegeri.

Am incercat sa elimin din comportamentul meu protectia excesiva. Mereu ii verificam activitatile, prietenii, situatia scolara. Eram intotdeauna acolo unde credeam ca trebuie sa fiu. Pana am inteles ca are nevoie de intimitate. Ca trebuie sa-l las sa identifice singur posibilele pericole cu care s-ar putea confrunta. In loc sa-i spun ce prieteni sa aiba, l-am lasat sa fie prieten cu toti copiii. Acum are doar 3 prieteni buni, care au aceleasi idealuri si acelasi comportament ca si el. I-am dat voie sa mearga in excursii, drumetii, sau sa doarma la prieteni. Normal ca stateam cu inima cat un purice, dar, pe parcurs, m-a convins ca pot avea incredere in el. Drept dovada, anul acesta, cand a avut de ales la ce olimpiade sa mearga, a ales doar doua, care sunt pe linia de dezvoltare pe care vrea sa o urmeze. Cand l-am intrebat de ce nu a mers si la celelalte, ma raspuns ca un adult. Mi-a demostrat ca segmentul pe care l-ar fi ocupat cu informatii care nu-l intereseaza in prea mare masura este mai valoros daca il ocupa cu informatii detaliate despre un anume domeniu. Cum sa nu-i dau dreptate. Chiar daca mie, ca parinte, mi-ar fi placut sa participe la cat mai multe activitati educative (mandria de parinte). Ce alta demostratie a faptului ca stie sa identifice riscurile si sa le inlature putea sa ma linisteasca mai mult?

M-am straduit sa-i recompensez munca. Nu in mod excesiv, pentru a nu ajunge in situatia in care sa il invat ca orice lucru facut merita o recompensa, ci am ales comportamentele care sa fie recompensate. Daca invata doar pentru a obtine un anumit beneficiu, informatiile vor ramane in memorie pana la atingerea scopului propus. Cea mai mare recompensa a fost bursa de merit pe care a primit-o in cadrul scolii, dar nu a fost din partea mea. Aceasta bursa l-a incurajat, l-a facut sa aiba incredere in sine si a ajutat si alti copii, care i-au urmat exemplul.

Nu l-am directionat niciodata spre un obiect anume. I-a placut chimia, prin urmare l-am lasat sa-si ocupe mare parte din timp cu acest obiect. Daca dupa o perioada s-a "indragostit" de limba engleza, a fost tot alegerea sa. A scris o perioada si poezii, dar nu s-au potrivit pe caracterul sau. Acum si-a directionat toata atentia pe programare. Cred ca va ramane in continuare la acest domeniu... dar nu pot fi sigura. In momentul in care alegem noi domeniile pentru copil, putem trece cu vederea altele ce ar putea sa-i placa mai mult sau spre care sa aiba inclinatii speciale. Ideea este ca trebuie sa lasam copilul sa experimenteze. Alegerea la care va ramane este faorte importanta, deoarece ii va marca intreaga dezvoltare profesionala.

L-am incurajat sa gandeasca in viitor. Nu maine, sau saptamana viitoare, ci peste 4-5 ani. Astfel isi poate alege singur o modalitate de a-si atinge scopul. Aleasa de el, aceasta cale va avea o valoare mare si-si va concentra toata forta pentru a finaliza ce si-a propus.

Nu spun ca am procedat corect, sau ca este singura varianta in care putem motiva un copil sa invete. Vreau sa spun doar ca aceasta varianta a functionat la copilul meu. Se poate spune ca sunt o mamica permisiva, poate putin prea mult, dar am incercat sa-i acord votul de increde copilului pe care l-am educat pana acum. In acest caz, totul a iesit bine. Urmeaza sa vad cum ma voi descurca cu ceilalti doi copii, care sunt diferiti prin natura lor. Voi mai gasi oare variante optime pentru a-i motiva sa aleaga ceea ce li se potriveste? Nu stiu, dar sper din tot sufletul ca nu voi da gres.

Fiecare copil este unic, de aceea motivarea pentru invatare trebuie sa vina din analiza comportamentului acestuia.