La stana parintelui nu le lipsea nimic lemne de foc au berechet, ca doar sunt la margine de codru. De ale gurii de asemenea au, nu au de ce sa se planga deoarece manastirea se afla la 5-6 km departare si de doua ori pe saptamana vine de acolo o caruta ca sa ia putinele cu branza si totodata aduce si provizii sau ce le-ar trebui de mancare. Cu fiecare zi ce trecea si turma de oi se inmulteste, ca mieluseii apar peste noapte precum ciupercile dupa ploaie. Antonel al nostru a ajuns sa citeasca din Biblie si Ceaslov-e drept mai greu, dar oricum cu abecedarul nu mai are ce face pentru ca parintele l-a ajutat sa ajunga cu cititul si socotitul la nivelul cunostintelor celor din clasa a doua. Nu-i vorba ca si copilul este inzestrat cu multa istetime si precocitate. Azi asa maine asa, zilele trec si Antonel al nsotru s-a infiripat de-abinelea incat ai putea zice ca se afla acolo de cand e el pe lume. Curand dupa toate acestea a venit primavara cu tot farmecul ei. Turma de oi a fost scoasa la pascut si din cand in cand merge si Antonel cu oile la pasune, face cunostinta cu imprejurimile si cu atatea minunatii ce i le poate oferi natura mama. In fieacre zi aude de la parintii pastori si de la tata Sofronie lucruri minunate imbogatindu-si astfel cunostintele incat toti se mira si se bucura pentru el. Parintele staret se bucura nespus in inima sa cand aude vorbindu-se asa despre acest copil si se roaga zicand sa-l tina puternic si sanatos.

In luna noiembrie Antonel a implinit anul de cand a venit la stana si se cunoste ca a mai crescut cu statul. A invatat crezul pe de rost, unele fragmente din biblie si de acum el pune intrebari lui tata Sofronie despre unele chestiuni din cele citite in carti si pe care el ca un copil nu le poate intelege. Si uite asa micul Antonel de la o zi la alta prospera cu mintea si cu darul inaintea tuturora si este iubit de toti. Nu mai ete el acel copil batut, oropsit, alungat, muscat de caini, flamand si pribeag, fara un locsor unde sa-si puna capul seara. Toate aceste lucruri s-au dus de parca nu au fost altceva decat niste vise urate. Intre timp secretariatul sfintei manastiri a trimis o scrisoare la comuna unde se nascuse Antonel sa-i trimita prin posta certificatul lui de nastere, dar neprimind nici un raspuns situatia a ramas tot ca la inceput...confuza. Saptamanile, lunile si anii au trecut ca acestea nimeni nu le-a putut opri vreodata. Antonel al nostru, micul fugar a implinit varsta de 15 ani. A devenit un baiat inalt si drept de statura, parul castaniu, ochi caprui, cu blandete in priviri, mersul ii este maiestos si masurat, cu fata smeada, cuvioasa si putin plecata. Avea o fire ingandurata si contemplativa. Pe cand era copil vorbea de parca-i taia gura-n sabii dar acum spre anii maturitatii a devenit foarte tacut, vorbeste putin si numai cand este intrebat.

Dupa un an de la aceasta a inceput razboiul cu ororile lui. Sfanta manastire fiind departe de obiectivele industriale si de caile de comunicatii, a fost ferita de bombardamentele aeriene si de consecintele luptelor terestre astfel ca viata si ascultarea in manastire si-a vazut de rostul si mersul sau normal. Intre timp Antonel a fost luat de la stana de oi si a fost adus in manastire si dat in grija unui monah batran cu numele Atanasie. Parintele staret l-a imbracat in rasa neagra si apoi fratele Anton asa cum este numit de acum incolo, a fost trecut in rnduiala bisericii unde munceste in tacere, smerenie si dragoste. Nu a trecut mult timp si curand a invatat muzica bisericeasca cu toate notele psaltice, pentru ca asa cum am zis el este inzestrat cu o inteligenta nativa si pe deasupra are o scriere frumoasa si ordonata.