Sub un tufis umbros care crescuse la tulpina unui alun ce credeti ca le-a fost dat sa vada? Insasi lor nu le venea sa creada. Un copilas destul de micut, un bebelus, un nou nascut si care se zvarcolea in niste scutece saracacioase. Era plin de furnici si sarmanul copil se simtea cam rau. Nu mai avea putere nici sa planga. Fara sa mai stea pe ganduri, Alexandru si Maria dintr-un sentiment puternic de mila si fericire il desfasa in graba, au indepartat furnicile care-i ciupeau trupusorul lui plapand si fara a mai sta pe ganduri l-au infasurat in paltonul si haina ei si incet incet copilul s-a mai potolit din plans si s-a mai linistit. Dar cu gurita lui micuta cauta sa apuce ceva de mancare. Era totusi un baietel dolofan si dragalas si parea a fi abandonat de cineva hain si fara suflet in acea dimineata. Se uitau mirati unul la celalalt si nu mai stiau ce sa spuna. Nu stiau daca este vis sau realitate. Maria incepu sa planga iar Alexandru il tinea strans la pieptul lui. Plangand zise ea cu duiosie ca cineva totusi ii iubeste si le-a scos in cale acest copil minune. Dar omul era ca picat din cer. Privea cand la copil cand la femeia sa si nu-i venea sa creada. Ba radea, ba plangea de bucurie si emotie si pana la urma se dezmetici si ii spuse femeii ca intr-adevar acest copil era un copil minune.

Se gandea ca nu cumva mama adevarata a copilului le-a auzit rugamintea de a avea un copil si le-a lasat in padure o minune? S-ar putea ca cine a lasat acel copil sa se afle sau sa locuiasca prin imprejurimi si sa supravegheze din umbra toata intamplarea aceasta? In orice caz cel sau cea care a facut aceasta fapta ori a facut-o sa le faca lor o bucurie ori este cel mai rau om din lume. Dupa toata intamplarea ei s-au intors fericiti acasa, doar ca fericirea lor nu putea fi pe deplin pana nu se afla adevarata situatie a micutului. De cum ajunsera acasa i-au dat in graba copilului sa manance putin lapte fiert si i-au pregatit toate pentru a-i face o baita inainte de culacre. Dupa acestea omul se duse la primarie si spuse despre cele petrecute. Primarul lua in graba pe ajutorul lui si pe seful postului de politie si merse impreuna cu omul nostru la locul cu pricina unde lasase scutecele murdare si pline de furnici. La fata locului incheiasera un proces verbal conform celor constatate si dupa declaratia lui Alexandru. Se intorsesera impreuna toti la primarie unde se stabili ca pana se vor face cercetari prin satele vecine Alexandru si Maria sa raspunda in fata oricarei autoritati legale ca fiind parintii adoptivi. Au trecut zile, saptamani, luni la mijloc si nu s-a putut afla cine este adevarata mama care a nascut copilul.

Intre timp s-au facut toate formele legale de infiere de catre tanara familie a copilului de sex barbatesc, in varsta de aproximativ doua luni, aflat abandonat in padure. A mai trecut de la aceasta inca o luna si tot nu s-a aflat despre adevarata identitate a copilului. Atunci tinerii parinti s-au pregatit de botez. Au botezat copilul si i-au pus numele de Anton, asa dupa cum de altfel il si declarase la intocmirea actului de adoptie si l-au alintat Antonel. Pentru ca l-au gasit la tulpina unui alun l-au alintat si Alunel. Dar oamenii din sat vorbeau despre toata intamplarea. Doar stiti cum sunt batranele satului. Cica intr-un sat vecin era o fata de oamnei saraci in varsta de 18 ani. Intr-o vara se afla in livada unor oamnei bogati la cules de mere. Si pe cand cara merele si le aseza in magazia patronului, fiul acestuia s-a indragostit de ea. Fata era foarte frumaosa iar baiatul o placea de mult timp. Dar fata ramasese insarcinata cu fiul de bogat. Era sigura ca o va lua de sotie, dar din pacate nu a fost sa fie. Familia lui era cea mai bogata din toate satele vecine si nu era potrivit sa se insoare cu o fata saraca. Asa ca baiatul fusese trimis in strainatate la o scoala cu internat. Iar biata fata ramase singura si cu un copil care urma sa se nasca.