Dupa ce a fost batut si jefuit, Sandu a fost si aruncat din tren ca sa nu ramana urme in urma jafului. Abia a doua zi a fost gasit de niste oameni ce mergeau in dimineata aceea pe poteca de pe langa calea ferata. Zacea in sant plin de rani si aproape inghetat. Unul dintre satenii care l-au gasit a alegat repede in satul vecin si s-a intors in graba cu o caruta in care pusese un brat de fan si luandu-l pe Sandu, l-au transportat la cel mai apropiat spital. Acolo medicul a constatat ca avea o fisura la baza craniana produsa de o lovitura cu un corp tare. Probabil ca se lovise de vreo piatra cand a fost aruncat din tren. De atata durere, Sandul nostru abia mai putea vorbi si s-a rugat de doctor sa cheme repede un preot. Curand langa patul lui sosi un preot care il spovedi si il impartasi. Cu toate ingrijirile acordate, Sandu nu a mai apucat sa-si mai vada copilasii, ca pana se facu seara a inchis ochii pentru totdeauna. Inainte sa-si dea ultima suflare se gandi ca se va intalni cu frumoasa si buna lui sotie, cu Maria.

Mama Ana a primit vestea mortii lui Sandu ca pe un proiectil in momentul exploziei. Rudele mortului auzind si ei de aceasta nenorocire s-au grabit sa mearga la spitalul unde era trupul lui Sandu si cu destula durere in suflet l-au transportat spre casa tot cu trenul pentru ca alte posibilitati nu erau. La inmormantare, a venit acelasi alai funebru si aceeasi jale ca si la inmormantarea Mariei. Ehe, acum e acum! Ce te faci tu Ano? Tu care nu ai fost indeletnicita cu maunca campului si cu ingrijirea vitelor! Hai acum treaca mearga, nu e timpul campului, ca uite iarna bate la usa, dar la primavara incotro apuci?! Si ce credeti ca a facut? L-a retras pe micul Antonel de la soala si l-a obligat sa ingrijeasca animalele. Aveau un cal batran, doua avci de lapte, doi porci si cateva oi. De pasari avea ea grija, dar sa nu discutam de asta, dar i-a ganditi-va dragii mei, ce putea sa faca un copil de sapte ani? Abia putea sa ia lopata in mana, dar sa care atata gunoi din grajd? Cum ar fi putut intra el asa mititel printre picioarele calului? Cum ar fi putut sa adape el atatea animale, cand el nu putea sa ridice de jos galeata plina de apa? Bietul de el toata ziua s-a invartit nepunticios printre animale, nereusind a facea ceva decat sa planga. De unde o fi avand atatea lacrimi?!

In cele din urma s-a dus la tarcul oilor si acolo bietele fiinte s-au strans in jurul lui fiind flamande si insetate si asteptau sa le dea cate ceva de mancare. In durerea lui Antonel a luat o oaie pe dupa gat si a inceput sa planga in hohote. Acum era orfan, tatal si mama lui nu mai erau. Ramasese doar cu mama Ana, care stia ca nu-l va iubi niciodata. In acest timp mangaia oaia pe bot si o saruta si deodata se pomeni cu o rasplata dureroasa, o ploaie de lovituri pe spinare cu un bat destul de gros. Bietul Antonel a cazut jos iar oile au fugit speriate in coltul cel mai departat al staulului. Era bineinteles mama vitrega care-l mangaie cu batul pana ce a obosit si dupa aceea a plecat certandu-l pana s-a departat si a intrat in casa. Cand copilul putu sa se ridice de jos, inecat de susupine si lacrimi, a mers si s-a strecurta in odaie, a luat o iconita pe care o primise de la mama Maria si a pus-o in abecedar. Apoi luandu-si ghiozdanul vru sa se furiseze afara, dar in prag o intalni pe surioara lui Ilenuta. O cuprinse in brate, o saruta si ii spuse ca nu mai poate rezista in acea casa, ca o iubeste cel mai mult pe lume si ca trebuie sa plece o vreme.