Greu am suportat vestea! Extrem de greu! Nu consideram pe nimeni vinovata, doar pe mine! Stateam cu o cafea langa mine, priveam pur si simplu in gol gandindu-ma cat de prostuta am fost, cat de vinovata ma simteam pentru toata situatia.

In acea seara sotul meu hotarase sa plece de acasa la mama sa. Aveam amandoi nevoie de timp, de liniste, de cateva momnente de relaxare, de liniste, de gandire ce va fi mai departe. In acea noapte nici unul dintre noi nu dormise. Chiar daca eram departe unul de altul inca simteam cand unul din noi sufera. Stiam ca sufera! Era un om mult prea deschis si sensibil. A doua zi inainte sa plece copii la scoala, el a venit acasa. Se cunostea pe fata lui cat de suparat era. Nu vroia sa-l vada copii in halul ala. L-am rugat sa ma astepte in bucatarie. Dupa vreo 10 minute copii au plecat. Au urmat cateva clipe de tacere, doar ne priveam si atat. Nu aveam curajul sa spun ceva, dar nici el. Statea cu capul in jos si vedeam cum lacrimile curg pe covor. Simteam ca ma doare sufletul dar nu… nu voi ceda in fatt lui. Am incercat sa raman stapana pe situatie si cu capul sus.

L-am rugat sa-mi povesteasca totul de la inceput. Conditia era sa-mi spuna totul fara minciuni sau ocolisuri. Doar adevarul oricare ar fi acesta. Cu greu a inceput. Chiar daca povestea o mai auzisem si in seara precedenta totusi mai vroiam inca o data sa o aud. Inima mi se strangea in bucati mici, minuscule in timp ce el imi povestea. Dupa ce Maria ramasese insarcinata el o rugase sa-l pastreze, dar ea tot insista ca nu e pregatita sa aiba un copil chiar daca era casatorita cu colegul sau de birou. Cat au avut o relatie ea ii garantase ca totul e in regula, ca nici nu se punea problema de vreun copil. Din cate aflasem de la sotul meu, sotul Mariei nu putea avea copii si incercase cativa ani diferite tratamente pentru a ramane insarcinata. Dupa ce sotul Mariei aflase ca va fi tata sarbatorise vestea la birou. Era extrem de bucuros stiind ca dupa atatea incercari in sfarsit minunea se intamplase.

De asta toti au preferat sa taca, sa-i ascunda adevarul. Maria nascuse o fetita, Ioana. Anii au trecut iar Ioana a crescut in familie alaturi de tatal sau pe care il cunoscuse. Maria ii puse condia lui Ionut ca el nu va trebui nici o clipa sa se ocupe de fetita, sa nu o caute si sa nu insiste asupra ei. Acesta acceptase toate conditiile impuse. Din aceasta cauza nu o cunoscuse pe fetita lui. Pana intr-o zi cand Maria venise la birou impreuna cu micuta. A intrat in birou cu ea de mana si a zis: Ea este Ioana, cred ca a sosit timpul sa va cunoasteti. Din acea zi totul se cshimbase pentru el. Devenise iritat, suparat, nervos, absolut nimic nu ii mai convinea. Eu incercam sa-l inteleg punand totul pe stresul de la birou. Dar acum dupa ce am aflat adevarul imi dau seama de toate acele stari de nervozitate din partea lui.

Am hotarat de comun acord ca vom divorta. In liniste, fara scandal, doar noi doi la notar. Hotarasem sa nu spunem la nimeni, iar dupa divort el trebuia sa se mute de acasa. A acceptat, cu greu, dar a inteles ca altfel nu am mai putea trai impreuna in aceeaasi casa. Saptamanile au trecut si am mers la notar. Am depus actele de comun acord, ca doi vechi prieteni. Dupa 3 luni divortul sa finalizat. Copii au ramas in grija me,a iar el sa mutat la mama lui. Se ocupa de copii ca un adevarat parinte care isi adora copii. Dupa cativa ani el a cunoscut pe cineva. La fel si eu.

Pot spune ca exista viata dupa divort!