Este destul de dificil sa castigi bani, daca stai acasa. De multe ori nu stii ce ai putea sa confectionezi sau nu gasesti o piata de desfacere pentru produsele tale. Totusi, cu putina rabdare si multa munca, reusesti sa creezi ceva interesant si dragut. Ramane sa iti mediatizezi afacerea. Un client multumit iti poate aduce altii, si asa te vei extinde. Iata cateva idei, pe care eu le-am folosit si care au mai reusit sa intregeasca bugetul familiei. Tin sa va spun ca nu am fost singura care a muncit. 6 manute mici au fost alaturi de mine si au realizat obiecte poate mai frumoase ca ale mele.
Am confectionat un tip de vaze ornamentale, care s-au vandut destul de bine in luna martie. Ce materiale am folosit? Ata ( bumbac, melana, sfoara, matase) , o solutie de aracet (50% aracet constructii + 50% aracet pentru lemn), aluat ( faina, sare , apa si otet) si baloane de diferite marimi (de o calitate superioara, pentru a nu se sparge in timpul lucrului), sarma jenila, superglue, buburuze mici din comert.
La umflatul baloanelor de pricepe oricine, asa ca nu este o problema. Il legam bine si ne apucam de lucru. Ata o infasuram din partea superioara a balonului, unde va fi gura vazei. Infasuram de mai multe ori, pentru a obtine o forma rotunda. Trecem apoi ata de-a lungul balonului de multe ori, intercaland cu trecerile de-a latul. Nu as putea sa va explic o tehnica anume, deoarece la noi fiecare a "tesut" ata pe balon cum a crezut de cuviinta. Nu veti putea realiza niciodata doua vaze la fel, deoarece firul textil aluneca intr-o parte sau in alta, luand o forma origonara. Cand terminam de infasurat balonul in ata, facem un nod cat mai mic, pe care ul ascundem sub fire, pentru a nu ramane la vedere. Cu o pensula mare si multa atentie vom aplica solutia de aracet, apoi suspendam balonul intr-un loc ferit, pentru a se usca. Exista riscul de a curge putin aracet, de aceea e necesar sa asezam sub balon o folie de protectie. Dupa ce s-a intarit firul textil, spargem balonul si il extragem din interiorul vazei. Cand totul este gata, o decoram cu flori din material textil sau cu diferite elemente naturale (paie, ghinda, impletituri din panusa.
O alta tehnica de lucru este combinatia dintre aluat si sfoara. Pe partea inferioara a balonului aplicam un strat de aluat. Cum procedam. Modelam un aluat putin mai moale decat cel de taitei. In functie de imaginatie, putem sa punem colorant ( alimentar sau din cel folosit pentru var lavabil). Intindem o foaie de 3-4 milimetri, pe care o vom modela pe balonul umezit. Putem sa-i facem marginile drepte, sau in diferite forme. Trecem repede la intinderea firul textil. Acesta il vom presa putin (nu prea energic, pentru a nu se sparge balonul) in aluat, cat acesta nu s-a intarit inca. Baza balonului, unde am modelat aluatul se va transforma in baza vazei. Urma apoi prodeceul de uscare si de spargere. La ornare mai putem folosi si diferite forme realizate din sarma jenila (sarma plusata). Acest tip de vaza se poate folosi si pentru flori vii daca atasam cu superglue sau prenadez un pahar de sticla pe fudul ei.
Nu este usor. La inceput am dat gres de cateva ori (s-a spart balonul, am facut aluatul prea tare), dar exercitiul este mama invatarii, asa ca am reusit sa realizam niste lucruri originale care s-au vandut foarte bine (pret intre 30 si 60 de lei).
Tot in acea perioada am realizat si cateva … .zeci de martisoare. Din aluat si colorant am realizat cateva forme. Am folosit sabloane de fluturasi si floricele pe care le aveau copiii in seturile de plastilina. Snurul l-am facut din matase subtire, rosie si alba, iar in loc de ciucurei am atasat cu superglue buburuze mici (le-am cumparat din magazin, cu 10 bani bucata). Din sarma jenila am format fluturi, ghiocei si narcise, pe care le-am atasat pe carton colorat lucios. Cartonul a fost taiat in diverse forme, cu ajutorul unui cutter. Am atasat snuruletul si... gata.
Dintre toti, cel mai bucuros a fost baietelul cel mic. El a fost vanzatorul in cadrul targului de Paste ce s-a organizat in oras. Nu stiu daca frumusetea obiectelor a facut ca acestea sa se vanda repede si la un pret bun, dar cred ca si talentul de vanzator al lui Stefan (avea 5 ani primavara trecuta) a contribuit la asta.
Am vrut sa va arat cum putem sa ne rotunjim veniturile de acasa, cu putina imaginatie, putin mai multa munca si o investitie destul de mica. (am investit in jur de 60 de lei si am castigat mai mult de 600).