Incepand de la varsta de 7 - 8 ani, copilul se integreaza in scoala. Odata cu aceasta, va incepe sa aiba activitati independente de parinti. Vrem sa fim protectori si vom incerca sa verificam unde merge, cu ce copii se joaca, fara sa tinem cont de faptul ca trebuie sa invete sa fie independent. Urmeaza plecarea in drumetii, excursii, vizitele la prieteni. Nu putem sa fim mereu alaturi de el, de aceea vom fi nelinistiti, vom lua mereu legatura cu acesta sau cu persoanele adulte care sunt in preajma lui, pentru a ne asigura ca nu i se intampla nimic rau.

Am trecut prin astfel de situatii si am descoperit cateva greseli pe care le-am facut. Nu intentionat, ci din dragoste pentru copii. Totusi, mi-am revizuit atitudinea si le-am acordat minimul de incredere ca se pot descurca singuri.

La prima excursie, am fost foarte impacientata. Unde merge? Cu cine? Va avea grija de el? Daca nu stie sa traverseze? Daca se rataceste? Daca are nevoie la toaleta? Daca nu mananca tot ce i-am spus? Am vorbit cu doamna invatatoare de zece ori in ziua dinaintea excursiei. Cred ca saracuta a crezut ca am inebunit. Si pe baiat l-am instruit bine. O data, si inca o data.... si inca o data. Incepuse sa se sperie de excursia aceasta. Dimineata, cand am ajuns la autocar, iar m-am impacientat: unde vor merge, cat va dura, cand se vor intoarce, daca i se face rau de masina. Si inca multe alte intrebari.

Prin modul in care m-am comportat am reusit sa ingrijorez si restul parintilor. Si doamna invatatoare s-a simtit aiurea. O mamica ce nu are incredere in ea era tot ce-i lipsea. In loc sa aranjeze copiii pe scaune, trebuia sa-mi raspunda mie la intrebari. Nu i-a picat tocmai bine, dar a scapat repede, deoarece autocarul a pornit.

Cum trebuia sa ma comport de fapt? O discutie cu dascalul era de ajuns. Cand insoteste in excursie niste copii, sigur va avea foarte mare grija de ei. Sunt responsabilitatea sa, deci nici unul nu va fi neglijat. De asemenea, o singura discutie cu copilul este de ajuns. Si asa are emotii ca pleaca impreuna cu colegii si deja viseaza cate lucruri interesante va face. Nu trebuie sa ii inducem si mai multe emotii prin ingrijorarea noastra.

Pe tot timpul excursiei, am fost nelinistita si irascibila. Din cinci in cinci minute aveam tendinta sa sun pentru a cere asigurari ca totul este bine. Oricum am sunat de vreo 20 de ori. Mereu doamna mi-a raspuns cu respect, dar cred ca nu ii picau chiar bine apelurile mele prelungite.

Va sfatuiesc sa evitati sa sunati prea des. Cadrul didactic, in loc sa se concentreze la activitatile cu copiii, va fi nevoit sa raspunda la telefon. Iar copilul va fi mereu rusinat ca mami nu are incredere in el si il considera "bebelus". Daca sunati de doua ori sa verificati ce face copilul si o data ca sa vedeti cand va ajunge inapoi in localitate, este sufiecient. In cazul in care se intampla ceva (desi rar se poate intampla asta) sigur veti fi anuntata.

Grijile mari nu isi au rostul si pot schimba rolul excursiei. In loc sa ramana cu amintiri frumoase a locurilor prin care a fost si a activitatilor frumoase pe care le-a desfasurat, copilul va ramane cu senzatia ca nu poate sa se descurce fara supravegherea mamei.

Acelasi lucru trebuie sa evitati si in cazul in care lasati un adolescent sa doarma la prieteni. Daca credeti ca nu veti rezista tentatiei de a suna si de a verifica, mai bine nu il lasati sa plece. Nu se va simti bine si poate... se va intoarce acasa necajit.

Trebuie sa le acordam incredere copiilor nostri, deoarece sunt capabili sa-si poarte singuri de grija la varsta adolescentei. Iar cat sunt inca micuti vor fi supravegheati indeaproape de adultii care-i insotesc.