Foarte multi parinti se confrunta, sau cred ca se confrunta, cu aceasta problema - tulburari de alimentatie. De cele mai multe ori nu este tocmai o problema asa cum credem noi pentru ca este normal ca atunci cand trecem de la alaptare la diversificare sa zic, sa dureze ceva timp pana copilul se obisnuieste cu noile gusturi, problema este ca ne pierdem noi rabdarea. La copil hrana nu reprezinta numai o satisfacere a nevoilor de crestere, ci si implinirea unor nevoi de iubire, comunicare si interrelationare. Prin intermediul hranei copilul are si primele experiente afective. De aceea este necesar crearea unui echilibru intre placere si acoperirea nevoilor nutritionale astfel incat "ceea ce-l hraneste sa-i placa, iar ceea ce ii place sa-l hraneasca".

Exista studii in care placerea de a manca este umbrita de cauze pe care numai medicul le poate descifra, dupa o evolutie clinica.

Originea acestei tulburari de alimentatie este de cele mai multe ori psihogena, arareori putandu-se intalni si unele afectiuni organice. Lipsa poftei de mancare sau scaderea apetitului reprezinta frecvent unul din motive pentru care parintii consulta pediatrul.

Refuzul alimentatiei se poate intalni de timpuriu, uneori de la varsta de nou-nascut (anorexia de inertie) in care copilul nu coopereaza, nu inghite, lasa laptele sa i se prelinga din gura sau chiar il varsa. Daca nu se descopera nicio cauza iar sugarul are reflexul de inghitire bun, in loc sa te ingrijorezi peste masura mai bine adapteaza-te la nevoile lui cu blandete si incredere, pentru a nu perturba relatia afectiva care abia se infiripa intre tine si copil.

In situatia in care greutatea este stationara sau curba ponderala este lenta, trebuie sa te adresezi medicului pediatru. In nici un caz nu se intrerupe alaptatul din cauza ca esti suparata ca micutul refuza sanul si adopta tehnici care pot stimula suptul. Biberonul trebuie sa fie, sa ramana, solutia de exceptie.

La sugar si copil mic se poate instala anorexia de opozitie manifestata prin refuzul de a manca, in special in perioada de diversificare, in jurul varstei de 6 luni, cand copilul da de gusturi noi si necesita mai mult timp pentru adaptare.

O alta varsta de rascruce este cea de 10 - 18 luni cand copilul are dorinta de a deveni independent, de a manca atunci cand vrea, cum vrea si ce vrea, mai ales cu mainile.

Devine practic ca o lupta intre parinte si copil, el intoarce capul, nu vrea sa deschida gura, sa inghita si cand poate pleaca de la masa. Acest lucru se poate intampla daca insisti prea tare facandu-ti griji de greutatea copilului.

Dezvoltarea copilului nu este afectata de refuzul unei parti de hrana, deoarece, chiar adca ti se pare, copilul le-a primit din alimentele agreate si pe care i le-ai dat cu blandete, la timpul potrivit. In aceste cazuri unii parinti alearga la diversi medici pentru a cauta o reteta minute pentru pofta de mancare fara a tine seama ca pentru asta este nevoie de rabdare, timp, calm si tact.

O insistenta agresiva sau diversele stratageme de seductie –jocuri, televizorul, povestioare, promisiuni - vor perpetua refuzul copilului de a manca asa cum iti doresti, ceea ce poate avea efecte imediate sau pe termen lung, chiar pana la adolescenta cand se poate instala o anorexie nervoasa sau, dinpotriva, o exagerata pofta de mancare – bulimie - care deschide calea spre obezitate.

Un alt risc este reprezentat de aparitia altor tulburari de comportament: agresuvitate, tulburari de somn, o permanenta opozitie etc. Toate acestea vor fi evitate prin dezvoltarea unei relatii afectuoase si cooperante, fara a conta pe instalarea miraculoasa a poftei de mancare.

Trebuie sa stiti, dragi parinti, ca insistenta de a-l face pe copil sa manance, poate avea mai tarziu consecinte neplacute.

In cazul in care te confrunti cu asa ceva nu intarzia sa consulti medicul pentru ca acest aspect trebuie discutat numaidecat cu un pediatru. (sursa: mami, sfaturi date de d-na dr. Gina Palicari).