Ajuta o Mamica - Acasa - de la mamica la mamica
logareinregistrarecastigatori & premiantiinformatii cadouricontact
 
Ne ajuti cu un raspuns ? Buna ziua










info mami: preconceptiasarcinanastereacopii pana la 1 ancopii intre 1 si 4 anicopii intre 4 si 8 ani copii intre 8 si 14 aniadolescentialte articole pentru mamici
| ultimele articole adaugatecele mai citite articolesanatatemoda si frumusetedieta si alimentatiesex si relatiicarieratimp liberutile
 


Info mami » Copii intre 4 ani si 8 ani / Utile

Cum transform lumina in tovaras de joaca pentru copilul meu
« inapoi

Copiii sunt fascinati de lumina. Nou-nascutii isi indreapta privirea spre zonele mai luminoase, pentru ca mai apoi, pe parcursul dezvoltarii sa incerce sa surprinda lumina in toate ipostazele ei. Cauta puncte de umbra, jocul razelor de soare ce se reflecta in oglinda, curcubeul.

Lumina este asemeni lor, pura si limpede, asteptand sa fie modelata. Simplitatea ei ne da posibilitatea sa o interpretam sub diverse forme, sa o folosim in tot felul de activitati, educative si distractive.

Putem aseza in dreptul ferestrei un sistem realizat din bucatele de plastic transparent colorat, oglinda sau chiar folie de aluminiu, insirate pe guta sau sfoara. Razele soarelui se vor reflecta in acestea si vor crea o adevarata poveste pe peretele camerei. Impreuna cu cel mic, intr-un joc de creativitate, puteti asocia formele cu diferite obiecte, puteti crea chiar povesti. Miscarea sistemului in dreptul ferestrei va dinamiza personajele create si va fascina copilul.

Putem aprinde o lumanare intr-o camera intunecata si cu ajutorul mainilor avem posibilitatea de a crea o multitudine de umbre ce se vor misca intr-un ritm impus de noi. Gradual, copilul va prelua initiativa si-si va folosi propriile maini pentru a crea propriile umbre. Tot ce trebuie este sa-i cerem sa spuna povestea siluetelor sale. Putem inlocui lumanarea cu o lanterna mica sau cu o veioza ce are o forma decupata in abajur.

Un teatru al umbrelor va stimula atat curiozitatea cat si creativitatea copilului. Decupati diverse personaje din carton si atasati-le pe capatul unor bete pentru frigarui. Prindeti pe tocul usii un cearceaf alb. Inchideti lumina in camera in care vor sta copiii si o aprindeti in camera alaturata. Plimbati figurinele de carton in spatele cortinei, fara sa se vada mainile. Insotiti acest teatru de o poveste simpla. In scurt timp, copiii va vor lua locul, creand povesti sau diverse jocuri distractive.

O alta modalitate de a folosi lumina in educatia copiilor este crearea unei masute luminoase. Faceti o cutie din lemn ( 1m/1m/0,5m) al carei capac sa fie de sticla. Pe fundul cutiei puneti un bec (neon). Pentru siguranta dumneavoastra si a celui mic nu improvizati instalatia electrica. Puteti procura din comert o lampa. Cablul acesteia il treceti printr-o gaura facuta in laterala cutiei, astfel incat intrerupatorul sa fie afara. Odata realizat suportul , urmeaza sa procurati materialul necesar jocului. Aveti nevoie de nisip (simplu sau colorat), confeti (sau bucatele de hartie colorata), margele, siluete sau orice altceva ce vi se pare util.

Imprastiati nisipul pe suprafata de sticla, astfel incat sa realizati o suprafata compacta. Cu degetelul, un creion sau un betisor, trasati urme pe nisip, astfel incat prin darele lasate sa strabata lumina.Copilul va fi fascinat. Asa il puteti motiva sa traseze linii, forme, cifre, litere. Lasati-i la indemana mai multe obiecte si imaginatia sa va gasi o modalitate inedita de a le folosi. ( Reggio Children, Italia).

Daca puteti procura un retroproiector - tipul vechi, ce se folosea in scoli - distractia este garantata. Orientati-l astfel incat proiectia sa sa ajunga pe o suprafata accesibila copilului. Asezati pe sticla forme de animale, de flori sau diferite forme neregulate si miscati-le. Cel mic va incerca sa prinda proiectiile de pe perete. Puteti schimba rolurile, astfel incat el sa fie "papusarul". Decupati diferite forme geometrice si asezati-le pe suprafata de sticla. Copilul va realiza diferite forma. Satisfactia mai mare se produce cand acestea sunt proiectate pe perete.

Pe parcursul acestor jocuri este important sa reglati sursa de lumina, astfel incat sa nu dauneze ochilor sensibili ai copiilor. De asemenea, trebui sa fiti atenti cand folositi lumanarile si sa le explicati, in prealabil, celor mici pericolul la care se supun daca le folosesc in lipsa dumneavoastra.

Cu putina imaginatie si un minim de efort financiar puteti transforma lumina in cel mai bun prieten al copilului, un tovaras de joaca ce nu-l va refuza niciodata.

Info Mami Autor: G. Dana

* Distribuie articolul pe Facebook
* Distribuie articolul pe Yahoo Messenger
* Distribuie articolul pe email



* Comunitatea Ajuta o Mamica pe Facebook - http://www.facebook.com/AjutaOMamica
« inapoi



 
 
© Copyright AjutaoMamica.Ro & CadoulMosului.Com Toate drepturile rezervate. Termeni si conditii.