Sunt parinti care se plang ca au copii prea energici, care mereu alearga, sar, tipa. Ii considera neascultatori si au tendinta sa ii pedepseasca mai tot timpul, chiar daca observa ca pedepsele nu aduc nicio ameliorare in comportamentul lor. Trebuie sa inteleaga ca acesti copii au un astfel de comportament datorita unei tulburari.

Hiperactivitatea apare la copiii de ambele sexe inainte de varsta de 7 ani si nu tine cont de medii sau de dezvoltarea intelectuala a acestora. Se caracterizeaza prin impulsivitate, neatentie, nerespectarea regulilor, comportamente negative care deranjeaza microgrupul social din care fac parte.

Pentru a fi pus un diagnostic de ADHD (tulburare de atentie si hiperactivitate, din engl. Attention Deficit and Hyperactivity Disorder) aceste comportamente trebuie sa debuteze inainte de varsta de 7 ani, sa se manifeste in tot felul de situatii (nu doar singular) si sa continue pe o perioada mai mare de 6 luni.

In general ADHD este diferit de la copil la copil, in functie de situatiile in care este pus si de implicarea adultului in activitatile sale. Deoarece nu se poate concentra si organiza singur, copilul astfel diagnosticat necesita prezenta unui adult care sa-i organizeze si supravegheze activitatile. Dificultatile de concentrare, nerabdarea in a obtine satisfactii nu impiedica acesti copii in a fi sociabili, afectuosi si foarte atasati de persoanele din jurul lor.

Mediul este un factor important in evolutia sau regresia comportamentului unui copil hiperactiv. Datorita nelinistii si impulsivitatii, copilul nu poate respecta regulile impuse de familie, gradinita sau scoala, chiar daca le intelege. In acest punct, adultii care au grija de el ajung in situatia dificila in care nu stiu cum sa se comporte. Din aceasta cauza copilul hiperactiv incepe sa creada ca este singur impotriva tuturor, nu mai are incredere in el si incearca sa atraga atentia celor din jur prin comportamentul sau din ce in ce mai neplacut.

Cauzele hiperactivitatii nu sunt clar stabilite. Dupa multe cercetari, s-a considerat ca printre acestea se numara insuficienta secretiei neurotransmitatorilor, plictiseala, tulburarile emotionale, deficitul de atentie, invatare, auz sau vedere, conficte psihice, tulburari mintale.

S-a ajuns la concluzia ca este vorba de deficiente cerebrale pe care acesti copii le au in mod natural.

Pentru a putea cu un copil diagnosticat cu ADHD trebuie sa stim ca pedepsele nu vor da nici un rezultat. In schimb incurajarea in comportamentul dorit duce la repetarea acestuia si evitarea celor neplacute.

Impunerea unor limite clare, care in prealabil au fost explicate, va ajuta copilul sa le respecte. Aceste limite /reguli trebuie sa fie cat mai putine, de aceea este necesar sa le alegem pe cele ce sunt intr-adevar importante: "nu lovim copiii", "nu ne jucam cu obiecte de sticla".

O mare valoare pentru copilul hiperactiv o are si inlocuirea etichetarilor (esti obraznic, esti lenes) cu comportamente specifice (alergi prea mult, cand tipi deranjezi pe toata lumea, in camera ta nu este prea curat). Astfel copilul va intelege ca nu el este amendat, ci comportamentul sau nedorit.

Exemplul personal este foarte important. Nu trebuie sa-i cerem copilului sa nu faca ceva ce noi facem. Daca va vedea ca noi ne impaturim hainele, va fi impulsionat sa faca si el asta. Dar daca noi, ca adulti, nu vom mentine ordine in casa, copilul sigur nu va putea fi convins sa-si pastreze camera curata.

Ca parinti, trebuie sa fim fermi si categorici, sa nu ne enervam si sa nu ezitam, pentru a transmite calm si siguranta. Un ton iritat se va transmite copilului si acesta va raspunde cu un comportament nedorit.

Activitatile distractive pe care copilul le desfasoara impreuna cu parintii se transforma in experiente pozitive atata timp cat copilul simte ca el preia controlul: stabileste activitatea / jocul si regulile acestuia.

Problemele comportamentale a unui copil hiperactiv pot fi, in mare parte, rezolvate printr-o atentie deosebita acordata de toti cei ce fac parte din microgrupul sau (parinti, psiholog, educator si colegi).