Minciunile, micile minciuni pe care le spun cei mici pentru a scapa clar de pedepse sau de parintii care ii cearta sau le face teorie, au devenit din ce in ce mai multe, iar asta clar nu este bine, deoarece de la minciuni nevinovate vor deveni tot mai dese, si pana la urma copilul va crede ceea ce spune lucru deloc bun pentru personalitatea si psihicul lor.

Micile minciuni pe care le spun pentru a-si acoperi greselile sau nazbatiile facute iau amploare, din ceea ce am observant, pe le varsta de 5 - 6 ani, dar in timp, dupa ce sunt ei convinsi si vad ca parintii nu ii mai cred, renunta treptat; treptat vor spune din ce in ce mai putine minciuni.

Dar nu este vorba doar de minciunile spuse pentru a-si acoperi greselile, ci este vorba de o alta problema cu care ne confruntam, cea a inventiilor pe care le scot unii copii, pe care le interprertam ca si minciuni, deoarece nu sunt adevaruri.

Cel mai bine pentru noi parintii, si o spun din punctual meu de vedere, adica ceea ce eu fac in cazul in care descopar ca fetita mea m-a mintit, o pedepsesc. Spre exemplu, daca imi gasesc un lucru de-al meu rupt sau umblat la el sau un lucru spart si stiu ca fetita mea este ultima persoana care a intrat in acea incapere nu o mai confrunt, o pedepsesc direct. Sau daca stiu ca a facut un lucru rau si nu am probe ii spun ca ma doare faptul ca ma minte si o mai las cateva minute singura pentru a-si recunoaste gresala; nu incerc niciodata sa ma confrunt deoarece va spune cu siguranta o minciuna mai mare si ne-am scufunda din ce in ce mai mult. O las pana isi da seama ca m-a ranit cu minciunile ei si ca este bine sa spuna adevarul, pentru ca greseala recunoscuta este pe jumatate iertata; si sa stiti ca fetita mea intodeauna pana la urma recunoaste fiecare gresala si imi zice "mami imi pare rau ca am gresit, nu am vrut, te rog sa ma ierti? ma ierti ?, daca da imi dai o imbratisare?”

Atunci eu ii dau imbratisarea cuvenita si o laud imediat ca a spus adevarul, si ii explic inca o data ca cel mai bine este sa isi recunoasca greselile, deoarece eu o iert si nimeni nu o bate, ci doar ii explic de ce cred eu ca parinte ca nu este bine sa spuna minciuni si sa ascunda asta.

Si de fiecare data da roade si pana la urma spune adevarul, ba mai mult in ultimul timp chiar a venit ea la mine si mi-a spus daca a gresit cu ceva, daca a spart ceva sau daca mi-a umblat prin lucruri, si atunci eu ii spun ca sunt mandra de ea, dar sa nu mai faca ca nu este bine.

Acum trebuie categoric ca si noi sa fim la fel, sa nu mintim si intodeauna sa spunem adevarul, sa fim un model pentru ei, ca, daca ne vad ca noi mintim si lor le facem teoria chibritului, atunci ce o sa mai creada bietul copil, mai ales cand sunt mici pe noi ne copiaza; deci trebuie sa fim bune modele de comportament pentru copii nostri pentru a le cere lor sa fie asa.

Acum fiecare dintre noi cred ca au un anume mod de a-si invata copii cum sa nu mai mint;a eu v-am dat cateva exemple de cum o invat pe cea mica sa nu mai minta, deoarece greseli facem tot timpul, dar nu asta conteaza, ci faptul ca poti sa iti asumi asta singur fara sa te intrebe nimeni si fara sa te traga de limba. Trebuie sa stie ca ei singuri ar trebui sa vina sa ne spuna ceea ce au facut.

Acum sper ca v-am ajutat putin cu cateva sfaturi bune sau nu, asta ramane la latitudinea dumneavoastra mamicilor.