Ca mamica, vreau sa-mi invat copiii sa se poarte frumos in societate, sa fie ordonati si curati, sa fie un exemplu de comportament pozitiv. De multe ori tind sa le interzic sa faca ceva, fara sa analizez ce impact ar putea avea aceste actiuni asupra lor. Exista cateva lucruri care le fac deosebita placere copiilor mei , dar care pe mine nu ma entuziasmau deloc.

Carei mamici ii place sa-si vada copilul murdar? De cate ori pictau sau colorau, in special cu cariocile, copiii mei erau murdari din cap pana-n picioare. Nu mai spun de masa sau parchet. Parca se dadea o adevarata lupta a culorilor. Si cam asa si era. Eram nedumerita: stiam ca stapaneau tehnicile de lucru si nu intelegeam de ce totul era plin de pete. Pana cand Vlad mi-a luat mana si mi-a pictat-o. Pensonul gadilea palma, apa imi dadea o senzatie de racoare iar culoarea ce mi se intindea pe piele isi schimba starea si devenea, pe masura ce miscam mana, o culoare vie. M-am uitat la baietelul de 3 ani, cu fata luminata de fericire, si am inteles tot. Voia sa-mi arate o altfel de pictura, in care instrumentul, culoarea, apa si artistul devin o sigura entitate, plina de sentimente. De atunci, copiii au voie sa picteze / coloreze / deseneze pe ce suport doresc. Pana anul trecut, peretii camerei de zi erau plini de tot felul de incercari artistice: forme fara fond, linii ce duceau spre oriunde, pete de culoare, stropi de ploaie si lacrimi ascunse. Un singur lucru am convenit cu ei. Cine murdareste, face curat. Acum deja au trecut la alt nivel. Dupa ce au experimentat jocul cu culoarea si au descoperit toate secretele acesteia, au hotarat ca peretii nostri pot fi zugraviti. Cu var, intr-o singura culoare. Bine, am mai facut noi cativa nori pe plafon, copaci pe pereti, dar tot cu var lavabil. Totusi, am mai gasit prin colturi ascunse, urme ale unor aduceri aminte.

Se mai murdareau, de fapt si acum se mai murdaresc, dupa ploaie. Ies desculti in gradina, isi afunda picioarele in pamant si "deseneaza" tot felul de harti. Ba mai construiesc si castele, inalta diguri si lanseaza vapoare in larg. Eu ma impacientam ca se murdaresc, ca pot raci sau ca strica straturile. Si ma porneam nervoasa sa ii cert. Pana ajungeam, hohotele de ras si chiuiturile scoase in cadere pe pamantul alunecos ma binedispuneau. Si uitam ca trebuie sa scot tot de pe ei si sa-i bag in dus. Cateodata intram in joaca lor; ajungeam aproape la fel de "pamantoasa" ca si ei. Nu zic, le place sa modeleze si cu plastilina, dar lutul din gradina face formele mai frumoase. In vara am avut expozitie de oale la poarta, si vanzare cu strigare. S-au adunat vreo zece copii de prin vecini, au mesterit ei cateva zeci de ...oale, le spuneau ei, si s-au pornit la targ. Norocul nostru ca stam in marginea satului, asa ca galagia lor nu a deranjat pe nimeni.

Alt "moft" al lor, care ma deranja, era batutul in tot felul de oale, castroane, borcane si sticle. Le scoteau din dulapuri pe podea la bucatarie, le aliniau frumos, isi luau linguri langa ei si "concertau" pana imi bubuiau timpanele. Uneori mai acompaniau "instrumentele" cu tot felul de sunete vocale (ca sa nu spun tipete). Cred ca va inchiputi ce era in mintea mea. I-am certat, le-am strans si am facut curat. Dar piticii nu s-au lasat invinsi. Le-au scos in liniste, le-au aranjat si au inceput din nou sa cante. Atunci am iesit in curte si mi-am vazut de treaba. Acum copiii mei canta la instrumente muzicale adevarate, fara sa fi luat vreodata lectii (muzicuta, orga si chitara. Tobe nu le-am cumparat). Din cand in cand, totusi, revin la prima dragoste - oalele mele din bucatarie - doar ca acum sunetele scoase de lingurile de lemn nu mai sunt stridente, ba chiar se transforma in melodii placute.

Inca o problema pe care am avut-o cu ei: joaca cu mancarea. Cand gateam si la masa, nu exista zi in care alimentele sa nu le fie parteneri de joaca. Desenau cu bulion, fugareau mazarea si maslinele prin farfurie,faceau cayemate din cartofi piure, plimbau barcute de paine prin supa. Harababura in toata regula. Asa au descoperit copiii mei ca aluatul se intinde, ca painea este moale si ca morcovii sunt solizi, ca apa nu curge la fel ca smantana. Sunt lucruri pe care ei le-au experimentat, nu le-au invatat de la mine sau din carti. Asa a inceput sa le placa sa gateasca, sa aseze mancarea elegant in farfurie, sa inventeze retete "noi".

Poate sunt o mamica mai anapoda, sau poate faptul ca stau la tara le ofera copiilor mei alta perspectiva... nu stiu. Dar cand aud la stiri cate lucruri urate fac alti copii din teribilism sau din plictiseala, ma felicit ca am avut rabdare sa le spal hainele pline de acuarele si de lut, ca le-am ascultat simfoniile din bucatarie si ca i-am lasat sa joace fotbal cu boabele de masline. Toate aceste experiente le-au oferit copiilor raspunsuri la multe intrebari, iar mie mi-a dat posibilitatea sa mi-i fac cei mai de incredere prieteni.