Odata cu inceperea scolii, fiecare mamica isi propune ca micutul ei sa devina primul din clasa, cel mai laudat, cel mai apreciat, copilul care participa la toate concursurile si ii uimeste pe toti cu cunostintele sale.

Tot atunci, fiecare dascal isi propune ca elevii din clasa sa sa fie cei mai buni, cei mai ascultatori, cei mai harnici, cei mai inimosi si cei care primesc cele mai multe premii si diplome.

Dar copiii ? Ati intrebat vreodata ce-si propun copiii ? Copiii isi propun sa lege prietenii, sa se joace, sa indrageasca scoala, sa invete cu drag, sa faca excursii , drumetii si vizite, sa-si sarbatoreasca ziua de nastere alaturi de colegi, sa joace fotbal sau baschet, sa povesteasca colegului lucruri pe care nu vrea sa le spuna parintilor. O, si cate alte lucruri isi propun copiii.

Din tot ce ne propunem - parinti, dascali, copii - ne straduim sa realizam cat mai multe. Dar, cum vedem, prioritatile celor maturi nu sunt aceleasi cu cele ale micilor nazdravani. Si atunci ne punem cu gura pe ei, le dam de lucur cat mai mult, le reducem timpul de joaca, ii santajam. Incet, din prieteni ne transformam in competitori: care isi realizeaza cat mai multe dorinte. Iar asta dauneaza. Noi, ca parinti, ne "transformam" din prieteni in sefi (Treci si lucreaza!) ; doamnele invatatoare din persoane amabile in " bau-bau"(Nu mai rade! nu mai alerga!); iar copiii in mici "monstruleti" care fac totul cum vor, chiar daca nu asta le cerem.

Ce ar trebui sa ne propunem?

Ca parinti ar trebui sa stim ca sprijinul neconditionat, intelegerea, voia buna si acordarea de anumite libertati sunt un foarte bun start in crearea unei relatii corecte a copilului cu scoala. Discutiile deschise cu copilul despre ce isi doreste, despre inclinatia spre un anumit obiect ne poate face sa-i exploatam aceasta aptitudine. Destainuirea repulsiei fata de o materie ne arata unde trebuie ajutat si ce praguri trebuie sa depaseasca. Sustinerea celui mic in activitatile desfasurate, atat cele scolare cat si cele din afara scolii (excursii, drumetii, concursuri, aniversari), ii castiga increderea si, in acelasi timp , ii da incredere in propria persoana. Va sti ca, chiar daca face ceva gresit, are sprijinul parintilor, care il pot ajuta sa remedieze problema sau comportamnetul nedorit.

Ar trebui sa ne propunem sa participam la intalnirile cu parintii, pentru a cunoaste familiile colegilor si pentru a hotari impreuna ce putem face pentru a asigura o educatie de calitate. Ar trebui sa fim alaturi de copii la activitatile de tipul parinte - copil ce se desfasoara in scoala, deoarece lipsa noastra marcheaza negativ copilul. Si ar trebui sa avem o atitudine pozitiva fata de tot ce inseamna scoala (cadre didactice, colegi, sala de clasa, teme).

De asemenea, trebuie sa incercam sa cerem si sa oferim favoritisme. Poate eu vreau ca doamna sa se ocupe mai mult de copilul meu. Poate fiecare parinte din clasa respectiva vrea asta. Si atunci.... mari dezamagiri.

Ca dascali, ar trebui sa ne propunem sa ajutam copiii cu ritm mai lent si sa-i incurajam pe cei cu ritm foarte rapid. Sa ii iubim pe toti in aceeasi masura si sa le aratam asta. Sa parcurgem materia in asa fel incat fiecare copil din clasa sa poata acumula cunostintele de baza. Sa discutam cu parintii, sa le ascultam nemultumirile, sa gasim impreuna solutiile cele mai ajantajoase pentru copil, solutii care sa nu contravina cu regulile propuse pentru intreaga clasa.

Iar copiii? Am fost si noi copii. Si am invatat mai bine cand doamna era blanda si cand pauzele erau pauze. Si eram mai atenti cand lectia era transformata intr-un joc. Si promiteam ca vom fi cei mai cuminti si mai buni daca mergeam la teatru. Copiii trebuie sa-si indeplineasca toate visele ce si le-au facut in legatura cu scoala. Pentru ca ei sunt cei ce vor invata, ce vor respecta reguli si vor fi suparati cand nu vor reusi sa rezolve o problema.

De fapt, ar trebui sa ne propunem sa ne vedem copilul ca pe o persoana ce incepe sa stie ce vrea. Sa-i respectam dorintele si sa-i oferim tot sprijinul necesar.