Cand l-am vazut pe medicul micutei mele ca vine zambind spre mine, imi venea sa ma napustesc asupra lui, sa-i cer explicatii in privinta comportamentului sau. Eu stateam acolo inlemnita, incremenita cu inima cat un purice sa vad cand iese micuta mea iar el are marele tupeu sa rada. S-a apropiat de mine cu pasi micuti,,,si-a cerut scuze pentru ca face acest gest nepotrivit dar ca nepotica mea este o fetita extrem de simpatica si ca la facut sa rada. Ii spusese cateva ghicitori de ale ei...de fapt in acel cabinet cat astepta sa-i recolteze analize medicul ramasese cu ea sa-i distraga atentia. In tot acest timp ei au glumit sa mai treaca timpul. In inima mea simteam bucurie, eram satisfacuta pentru ca micuta mea putea sa rada, sa glumeasca. Era mult prea mica sa-si dea seama ce o asteapta.

Cand mama ei a fost operta prima data de cancer, Ioana nu a stiut nimic despre suferinta mamei ei. Ea a suferit pentru ca nu o avea alaturi pe mamica ei, iar cumnata mea suferea pentru ca ii era extrem de frica sa nu o lase pe Ioana fara mama. Dar acum ca boala recidivase, situatia era mult mai grava. Cand au operta-o si a doua oara i-au scos mai mult de jumatate din intestin. Cum va putea ea trai de acum incolo? Dupa ce au terminat cu analizele si celelalte investigatii, medicul nepotelei mele mi-a zis ca avem nevoie de un bilet de trimitere de la medicul de familie ca sa pot plati doar o jumatate din suma pentru analize. Am zis bine, ii voi aduce. Peste cateva ore eram amandoua acasa. Ioana se simtea obosita si putin slabita. Nu mancase nimic in acea zi din cauza analizelor. I-am pregatit ceva de mancare si adormise imediat dupa aceea. Am verificat sa vad daca este bine, sa nu aiba febra sau daca respira bine si am plecat la medicul de familie. Ajunsa la cabinet era doar asistenta. I-am explicat de ce am nevoie si pe un ton rautacios am primi un raspuns ca nu se poate. Cum nu se poate? Doar se stia ca suntem plecate la clinica pentru investigatii. Asistenta a raspuns din nou ca Ioana nu mai figura la ei, ci a fost scoasa de pe lista. Cum sa nu mai fie acolo? Dar unde au mutat-o? Rapunsul final din partea ei a fost ca oricum Ioana nu mai are mult de trait si nu mai avea rost sa o mai tina pe lista sau sa ocupe dosarul ei un loc in plus in dulap. Pe moment m-am abtinut sa nu plang. Era aglomerat la cabinet si nu am vrut sa ma iau la cearta cu asitenta.

Am ajuns acasa. Primul lucru pe care l-am facut a fost sa-l sun pe medicul micutei mele. Medicul de la clinica. I-am explicat ca nu putem aduce bilet de trimitere pentru ca Ioana nu mai figuraeza la ei. Nu i-a venit nici lui sa creada asa ceva. Am intrebat daca analizele sunt gata. Mi-a explicat ca dureaza cam in jur de 5-7 zile si sa stau linistita. Doctorul de la clinica a sunat la cabinetul medicului de familie explicandu-i ca avem nevoie de un bilet de trimitere. Raspunsul halucinant din partea medicului de familie a fost ca Ioana nu mai figureaza ca oricum va fi trecuta la pacienti decedati. Cum putea sa zica asa ceva? Micuta mea inca era bine. Se juca. Mergea la scoala! Iesea afara cu prietenii sa se joace. Cum putea sa afirme ca va fi trecuta la decedati. L-am sunat si pe fratele meu sa-i explic peste ce probleme am dat. Nu i-a venit sa creada asa ceva. Cumnata mea era langa el. Din nou auzise conversatia noastra. In cateva ore a intrat in coma.