Micuta mea se zbatea intre viata si moarte! Se citea pe chipul ei de inger cum vroia cu orice pret sa traiasca. Secunda de secunda eram alaturi de ea, cadrele medicale au si organizat o seara de ruagaciune pentru sufletul ei, pentru linistea si vindecarea ei. Cu inima facuta bucatele am indraznit sa o las singurica in patul de spital. Am ajuns la sectia de politie unde era retinuta acea persoana diabolica. A acceptat sa se intalneasca cu mine.

Prima intrebare a fost de ce a facut asa ceva? Cum a putut sa faca asa ceva unui copil? Chiar nu avea nici un gram de iubire in sufletul ei? Nu era si ea mama? Singurul lucru care l-a spus e ca daca avea un astfel de copil il arunca la gunoi. Ce as faca ea cu un asemenea monstru? Pur si simplu am impetrit cand am auzit asa ceva. Doamne ajuta si pazeste de asa ceva! Era un diavol, nu o persoana. Dupa vreo 50 de minute am ajuns din nou la spital. Peste 4 ore am primit un telefon de la sectia de politie si ca trebuia sa ma prezint de urgenta. Eram speriata, ingrozita ca trebuia sa dau ochii cu acea persoana. Un politist destul de amabil m-a dus intr-o camera unde mi-a zis ca trebuie sa aflu ceva.

Dar intai avea o veste si buna si rea pentru mine. Invatatoarea murise. Nu stiau nici ei cauza. Nu avea nici un obiect ciudat asupra ei. Dupa ce plecasem de la sectie, invatatoarea le explicase adevaratul motiv pentru care facuse asa ceva. In urma cu 5 luni ii decedase copilul. Avea aceeasi boala exact ca fetita mea. Nu avusese o situatie materiala buna sa duca copilul la tratamente si murise in somn, la doar 3 ani. Isi jurase la inmormantarea baietelului ei ca se va razbuna pe toti copii cu autism. Dupa discutia cu acel politist m-am reintors la spital. Ajunsa pe sectia de terapie intensiva o asistenta m-a oprit si ma rugat sa astept un pic pentru ca sunt cativa medici si asistente la fetita mea. Pe loc am simtit cum inima mea batea cu o putere incredibil de mare. Se auzeau voci din salon, era o agiatie greu de descris, asistentele alergau pe sala. Ce se intampla cu sufletul meu? De ce nu imi dadeau voie la ea? Simteam nevoia sa o tin in brate, sa o simt la pieptul meu. Medicul a iesit din salon cu boneta in mana si privirea in pamant.

In secunda urmatoare am stiut! Fetita mea, ingerul meu, inima mea murise! Am cazut in genunchi in fata doctorului, tipand la el sa mi-o aduca inapoi. De ce murise? Ce se intamplase? Ce era in acea scticla blestemata? De ce nu au stiut ce substanta era? Rapunsul stupid pe care l-am primit era ca inca nu primise rezultatul de la laborator. Ce era cu oamenii aia? De ce nu facuse nimic sa o mai tina in viata pana venea rezultatul? Pana la urma m-au lasat in salon. Era in patul ei. Parea atat de micuta si neajutorata. Pe chipul ei se vedea ca era calma, cuminte, parea ca se simte bine, ca doarme. M-am asezat langa ea in pat si am inceput sa-i povestesc intamplarile noastre, unde mergeam impreuna, calatoriile si locurile vizitate. Parea ca ma asculta. O simteam langa mine. Era foarte frumoasa. O adevarata domnisoara!

Am facut actele necesare sa iau corpul ei acasa. Nu aveam nici un gand sa o las la morga spitalului. Dar am fost refuzata. Trebuiau sa i se faca autopsie sa gaseasca cauza decesului. Cum sa las sa-mi taie fata? Dar aveau ordin judecatoresc si nu am avut ce sa fac decat sa aceept. In ziua urmatoare i-au facut autopsie. Facuse hemoragie digestiva care ajunsese pana la nivelul plamanilor. La nivelul esofagului i-au gasit o substanta alba care la rezultat a reiesit ca era creta alba pulbere amestecata cu xilina un anestezic. Doamne fereste sa afli asa ceva!