Prin sarcina extrauterina se intelege dezvoltarea produsului sau a produsilor de conceptie in afara cavitatii uterine (sarcina ectopica). Ca provenienta, sarcina extrauterina poate fi primara sau secundara.

Etiologie. Sarcina extrauterina poate fi cauzata de ocluzia sau obstructia oviductului datorita unor aderente, bride (perisalpingita), care fac imposibila migrarea oului sau a zigotului spre uter. Alteori, ovulul este oprit la nivelul ovarului prin ocluzia ostiumului abdominal tubar, ocluzie care permite insa trecerea spermatozoizilor ce vor fecunda ovulul chiar in apropierea ovarului. Ca urmare a acestor anomalii, poate sa rezulte gestatia ectopica tubara, ovariana sau abdominala, cu nidarea oului in aceste regiuni. In gestatia ectopica abdominala, implantarea are loc la nivelul peritoneului, al epiplonului sau al mezenterului. Sarcina extrauterina secundara. Rezulta, de obicei, in urma desirarii peretelui tubar sau uterin cu trecerea in cavitatea abdominala a unuia sau a catorva fetusi. Mentinerea viabilitatii fetusilor ectopici depinde de ramanerea intacta a zonei placentare. De regula, legatura placentara se intrerupe sau este insuficienta si fatul moare, se inchisteaza, se pie-trifica sau, in urma infectarii lui, se transforma intr-un abces.

Simptome. De la bun inceput trebuie mentionat faptul ca gestatia ectopica este mai frecventa fata de datele statistice existente deoarece o buna parte din zigoti sau embrionii implantati ectopic degenereaza fara a putea fi sesizati. Sarcina ectopica primara este in majoritatea cazurilor o surpriza de laparotomie sau autopsie. La femeile de talie mijlocie si mica, se poate banui o sarcina extrauterina abdominala atunci cand prin taxis extern se palpeaza o formatiune cu aspect tumoral, mobila, de marimi variabile. Laparotomia urmeaza sa confirme diagnosticul clinic prezumtiv.

Diagnostic. In gestatia ectopica primara se poate folosi examenul radiologic si radiografic. Se stabileste un diagnostic probabil pe baza semnelor clinice prezentate.

Tratament. De regula, se face laparotomie de diagnostic, iar daca acesta se confirma, se procedeaza la extragerea fatului.

Angustia pelvina

Aceasta anomalie se caracterizeaza. prin reducerea diametrelor conductului pelvin, fata de diametrele corpului fetal, ceea ce face imposibila angajarea fatului in bazin si expulzarea lui in actul parturitiei.

Etiologie. Se recunosc cauze congenitale si dobandite. Ingustarea conductului pelvin, poate fi cauzata si de formarea de calusuri vicioase in urma fracturilor oaselor bazinului sau in urma sinostozari: articulatiilor ilio-sacrale, lombo-sacrale si sacro-coccigiene. Reducerea diametrelor pelvine poate fi consecinta a existentei unor tumori.

Simptomele se rezuma la eforturi puternice de expulzare din partea partu-rientei, uneori la aparitia pungilor fetale cu eliminarea lichidelor, fara ca fatul sa se poata angaja in bazin.

Diagnosticul se stabileste prin inspectie, in cazul modificarilor vizibile de simetrie, dezvoltare si orientare a bazinului, completata de un examen atent vaginal sau transrectal al conductului pelvin.

Metrita perforanta

Afectiune grava, metrita perforanta se caracterizeaza prin procese de necroza a peretelui uterin. Aceste procese au tendinta de a difuza in profunzime, complicandu-se foarte repede cu peritonita.

Etiologie. Cauza obisnuita a metritei perforante o constituie retentia unui fat sau a placentei. Flora bacteriana, pe cale ascendenta sau descendenta, se dezvolta cu usurinta in uter.

Simptome. Boala debuteaza la 2 - 4 zile dupa parturitie cu simptome generale alarmante: femela prezinta hipertermie, frisoane, abdomen balonat, adeseori vomismente biloase; din vulva se elimina o secretie bruna-ciocolatie, cu miros ihoros. Dupa 24 - 48 ore starea generala a femelei este deosebit de grava: apare o diaree profuza, fetida, hipotermie, prostatie grava, iar moartea survine, de regula, in 1-3 zile.

Diagnosticul se pune usor, pe baza simptomelor clinice si a evolutiei bolii.

Prognosticul este grav, moartea suvenind in 2 - 3 zile in majoritatea cazurilor.

Tratament. Instituirea precoce a unui tratament cu antibiotice si tonice generale, asociate cu ocitocice, poate da rezultate satisfacatoare.

Piemia puerperala

Piemia consta in difuzarea pe cale sanguina sau limfatica a germenilor de la nivelul aparatului genital in alte organe, constituind acolo adevarate metastaze inflamatorii sau chiar abcese. Focarele piemice se localizeaza cu predilectie in organele cu o foarte bogata retea de capilare (articulatii, ficat, pulmon).

Simptome. Primele semne clinice sunt cele de metrita, uneori intr-o forma discreta. Dupa 8 - 14 zile, sau chiar mai tirziu, apar focare metastatice, cu simptomatologie variata in raport cu localizarea (organul lezat) si intensitatea leziunilor. Vindecarea mamitei este conditionata de vindecarea metritei. Localizarea pulmonara produce bronhopneumonii.

Tratamentul este dificil de realizat si da rezultate slabe, deoarece se face, in general, dupa aparitia abceselor, deci foarte tardiv. Tratarea focarului genital (cu antibiotice in doze mari) si tratamentul simptomatic pot rezolva unele cazuri.

Prevenirea aparitiei bolii ramane in cazul piemiei, modalitatea cea mai potrivita de lupta impotriva acesteia si consta in tratarea corecta a infectiilor genitale si stimularea fortelor de aparare a organismului.