Dupa ce se naste puiul nostru si trebuie sa il inscriem la un medic de familie ne intrebam frecvent: Oare este o persoana de incredere? Imi pot pune sanatatea copilului meu in mainile lui? Isi face profesia cum trebuie? Intreabam pe la cunostinte, pe la prieteni, pe la pacienti mai vechi cat de eficient este acel medic. Nu oricarui medic ii permiti sa consulte micutul. Din pacate, la o consulatatie la medicul de familie afli cu stupoare ca micutul tau sufera de o boala care de fapt nu prezenta nici macar un mic simptom. Oare stie ce spune acel medic? Oare a pus diagnosticul corect? Acest lucru s-a intamplat si cu micuta mea nepotica. Am facut prima vizita la medicul de familie in urma unei raceli foarte usoare. Totul era in ordine, micuta mea era foarte bine. Doar ii curgea un pic nasucul. In urma consultatiei medicul de familie ne-a anuntat ca micuta mea nepotica ar suferi de un flegmon in gat. Cum sa se intample asa ceva? Nu avea nici un simptom. Nu o durea in gat! Nu tusea! Manca foarte bine! Nu se plangea ca ar durea-o ceva..in special in gat. Am ramas incremenita. Parintii micutei mele erau plecati la munca in strainatate iar Ioana a ramas in grija mea. Prima mea mare problema si grija era cum sa le spun asa ceva parintilor ei? Tatal ei era fratele meu. Ma treceau fel de fel de ganduri, solutii sa le spun ca cea mica sufera de ceva ingrozitor. Pana la urma medicul de familie ne-a dat sa-i fac o serie de analize. I-am facut tot ce a spus, plus ecografii la gat, radiogarfii, exudate faringiene la gat..tot ce era nevoie. Intr-adevar la analize i-a iesit ca ar avea o mica infectie, dar nu era ceva grav.

Era primavara, deci acea infectie putea sa fie si de la vreme, oricum era un pic racita. Am mers la medicul de familie cu analizele. Prima reactie a lui a spus ca Ioana nu mai are mult de trait. Doamne fereste! Cum poate sa spuna asa ceva in fata mea, in prezenta unui copil de 8 ani. Ce fel de om este? Un monstru fara inima! Stateam cu telefonul in mana si nu reuseam sa-l sun pe fratele meu sa-i spun ce se intampla cu fetita lor. Pana la urma am sunat! Nu reuseam sa termin un cauvant ca ma inecam pur si simplu in plans. Mama ei nu stia nimic, am vorbit atunci doar cu tatal. In acea seara Ioana facuse febra. Febra mare! Nu stiam ce sa mai fac! L-am sunat pe medicul de familie! Mi-a zis sa merg de urgenta la spital ca deja cea mica incepe sa aiba simptomele inainte de sfarsit! Nu-mi venea sa cred ce poate spune acel om! Am ajuns de urgenta cu fata la spital. Eram speriata, ingrozita, tremuram cu ea in brate. Deja febra ei urcase la 40 de grade. Nu stiu exact ce s-a intamplat, dar in urmatoarea secunda am lesinat cu Ioana din brate. Imediat cadrele medicale ne-a preluat pe amandoua. Nu stiu exact cat timp am fost inconstienta!

O asistenta draguta mi-a zis ca Ioana este foarte bine, febra ii trecuse complet iar analizele sunt bune. Ma gandeam cum sa fie bune! Auzisem de la vecine si prietene de familie ca la acel spital de copii analizele ies intotdeauna bune chair daca copilul este grav bolnav. Le-am multumit pentru tot si am intrebat daca putem pleca acasa. Ioana inca dormea de la medicamentele administrate de cadrele medicale. Am asteptat cam in jur de vreo 25 de minute iar Ioana se trezise. Am izbucnit in plans! Imi spusese ca se simte faorte bine si ca vrea sa mearga acasa la patutul si jucariile ei. Ajunse acasa il sun pe fratele meu si ii spun tot ce se intamplase. Nu vroiam ca sotia lui sa afle. Era o persoana foarte sensibila. Mai ales ca era vorba de copilul ei, era in stare sa vina pe jos pana acasa din strainatate.