Dupa ce am aflat toate acele chestii oribile pe care le facuse soacra mea, eu eram acum cea rea.

Ce ii facusem de ma ura atat de tare? Ce nu ii convenea la mine?

Am incercat sa-l sun pe Mihai, sa vorbesc cu el, sa-i spun tot ce aflasem, dar nu mai avea acelasi numar de telefon. Mamica lui avusese grija sa il shimbe cat mai repede. Ba mai mult - il trimisese la matusa lui in Italia, cica sa se odihneasca si sa-si limpezeasca gandurile. Pe matusaa lui o cunoscusem de cateva ori, chiar am stat la ea in Italia in luna noastra de miere.

Era o femeie extraordinara, realista si deschisa la minte. Dupa ce Ana aflase toata povestea de la Mihai, a si sunat sa stam de vorba. Era agitata si nervoasa in acelasi timp. Ba vorbea in romana, ba in italiana si imi era destul de greu sa o inteleg. I-am explicat si eu intreaga situatie si ce facuse soara ei, soacra mea. Nu-i venea sa creada ce putuse sa faca. Mi-a promos ca va vorbi cu Mihai si ca va incerca sa clarifice lucrurile sa se poata intoarce acasa la mine si la copil. Am aflat de la ea ca fusese si la un doctor specialist in Ialia sa-i explice lui Mihai cum stau lucrurile cu adevarat. Cele aflate de el il facuse sa-si schimbe complet parerea despre persoana pe care el o venera cu atata stima - propia lui mama-.

In acea zi cand a aflat aceste lucruri a incercat sa se sinucida cu un tub de somnifere pe care matusa lui il mai folosea din cand in cand, cate una cand nu putea adormi. Imediat am fost sunata iar in cateva ore am luat un avion spre Italia sa fiu alaturi de dragostea vietii mele.

Pentru mine era viata mea, sufletul meu, speranta mea, era titul pentru mine. Ce putuse sa faca din el acea persoana oribila pe care o numea mama.

Am ajuns seara la el. Era in spital. Doza nu fusese mare si starea lui era stabila. Pe bebe nu l-am putut lua, era destul de micut asa ca parintii mei au ramas cu el. Adormisem cu capul pe el in speranta ca se va trezi si il voi vedea cand deschide acei ochi minunati.

Intr-un tarziu a deschis ochii, m-a vazut langa el si a inceput sa planga. Plangea de bucurie, de rusine, de tristete, pentruca era in viata. Iar acest lucru conta cel mai mult. Si-a cerut scuze si iertare cu lacrimi in ochi exact ca un copil mic atunci cand greseste si vrea sa-l ierti.

Il iubeam enorm de mult. Era Mihai al meu. Isi revenise si vazuse exact infulenta pe care o avea mama lui asupra sa.

Dupa ce si-a revenit am petrecut cateva zile impreuna, acele zile semanau cu momentele cand ne-am cunoscut, cand eram amandoi timizi unul cu celalalt. Oricum era, conta ca eram impreuna. I-am aratat poze cu bebelusul nostru. Era foarte incantat si fericit ca este tata. Regreta acele clipe cand nu a fost alaturi de noi, cand nu ne-a astepat acasa.

Dupa 10 zile ne-am intors acasa. Micutul meu bebe a astepat acasa, il astepta pe taticul lui. Cand l-a luat in brate am simtit cum inima explodeaza de bucurie. Familia mea era completa. Ce imi mai puteam dori?

Cum era de astepat, soacra il cauta insistent, sa vorbeasca cu el, sa vina acasa ca este bolnava. Chiar il amenintase ca se sinucide. Isi daduse seama ca are probleme mari de sanatate. Nimeni nu se astepta la asta, dar tot ce a facut a fost pentru binele ei. Hotarase impreuna cu restul familei sa o interneze intr-un ospiciu. A fost putin dureros, dar in sinea mea m-am bucurat. Stiam ca nu ne mai poate cauta si acum puteam trai in liniste.