Eu sincer nu am inca un adolescent in casa asa ca inca nu am de ce sa ma agit, dar am prietene si rude apropiate care au adolescenti si trec printr-un astfel de episod si vad ca este tare greu pentru parinti, dar mai ales pentru cel / cea mica deoarece, dupa cum stim, ca intodeauna ceea ce este interzis de parinte si nu numai de el pentru copii trebuie sa fie, trebuie sa se faca intodeauna pe dos.

Cu cat ii interzici mai mult cu atat nu se lasa si iti face si mai in ciuda chiar daca pe parcurs realizeaza ca totusi parca parintii tai au dreptate.

Si cand se ajunge la astfel de dezacorduri in privinta relatiei atunci vor fii si foarte multe tensiuni in casa.

Nu este bine deoarece poate tu nu vezi lucrurile atat de clare si cel mai bine, dupa parerea mea, ar fi sa asculti sfatul si unei terte persoane care este obiectiva si care iti poate da o mana de ajutor.

Daca continui sa ii interzici si sa il certi si sa tot va suparati din cauza asta copilul nu iti va mai spune chiar nimic, se va retrage in sine, va deveni mult mai timid si mai retras; si asta nu este deloc bine deoarece ii produce dezechilibre si sunt copii a caror viata s.a schimbat deoarece si cand au crescut au fost urmariti si nu au putut trece peste aceste episoade.

Asa ca intr-un final adolescentul se va indeparta de tine, va incepe tot mai des sa minta, va deveni stingher, isi pierde increderea in el si in deciziile pe care le poate lua, ca intr-un final sa se ajunga cum am auzit la o prietena la fraze ca te urasc, voi nu ma intelegeti, abia astept sa devin major sa fac ceea ce vreau eu, va devenii dince in ce mai revoltat.

Tu, ca si parinte, nu trebuie sa te gandesti ca ii va trece, ca va intelege ca nu este asa, crezi ca acum e suparat, dar intr-o zi isi va da seama, dar nu o sa fie asa.

Asa ca am intrebat-o pe prietena mea daca in tineretea ei a avut o situatie asemanatoare si stiti ce mi-a spus ca da, si ca pana la urma a inteles ca nu era bine si le-a dat dreptate parintilor ei.

Ei bine eu i-am spus ca nu gandeste corect deoarece nu toate situatiile de acest gen se termina ca aei si ca nu trebuie sa isi faca o baza dintr-o presupunere ca totul va fi, ca si in cazul ei, ca exista posibilitatea sa nu fie asa si sa gresesti.

Am vazut mame care din dorinta de asi proteja copilul de o relatie care nu era buna, au transformat totul intr-o provocare care pe care. Dupa parerea mea, cel mai bine ar fi sa te retragi, sa urmaresti de pe margine tot ceea ce se intampla in viata copilului tau, cum se desfasoara relatia, a fi prietenul lui astfel vei putea afla cat mai multe lucruri despre ei, cum le este, asa vei avea mai mult de castigat decat daca ti-l faci dusman.

Trebuie sa ii fii aproape in cazul in care va avea de suferit ridicandu-i moralul, facandu-l sa spere ca pe viitor va fi mai bine si ca nu a fost sa fie, far,a bineinteles, vesnica fraza "TI-AM SPUS EU".

Cel mai bine este sa fiti prieteni si sa fiti apropiati ca pe viitor sa ii poti da sfaturi fara sa ii impui anumite lucruri, doar sa ii explici ceea ce el nu intelege si numai daca el incearca cumva sa te intrebe sa iti ceara ajutorul cu cateva sfaturi.

Asa ca, mamicilor, care treceti prin situatii de genul acesta, incercati sa fiti obiective si sa va tineti copii cat mai aproape de voi.