Copilul are 100 de forme ale limbajului, prin care isi poate exprima sentimentele, gandurile, necesitatile si dorintele. Poate desena, zambi, vorbi, alerga, picta, modela. Orice miscare, expresie verbala sau cuvant poate sa ne prezinte ceea ce vrea el de fapt.

Daca stam si analizam comportamentul sau, vom observa ca cele mai multe forme de exprimare sunt realizate cu ajutorul mainilor. Mainile unui copil vor spune totul despre el, despre familia sa, despre gandurile sale.

Cu mainile, copilul imbratiseaza si mangaie, in momentele in care vrea sa-si exprime dragostea sau afectiunea fata de o persoana. Impinge un copil care-l deranjeaza sau inlatura o musca ce nu-i da pace. Deseneaza o inima pentru mami sau un copac inflorit ce reprezinta primavara. Copiii deseneaza de varste foarte mici. Cum prind in mana un creion sau o culoare, aproape instinctiv vor sa traseze semne cu acestea. Desenele lor, abstracte pentru noi, dezvaluie o lume aparte pentru copil. Mi-a spus cineva ca un copil care nu deseneaza e trist ca a murit lumea lui. Si am ajuns la concluzia ca refuzul de a desena ascunde suferinte prea mari pentru o varsta atat de frageda.

Cu mainile, copilul picteaza, utilizand culori in concordanta cu starea lui de spirit. Niciodata un ursulet nu va fi maro, ci roz, albastru sau portocaliu. Niciodata floarea nu va avea forma pe care o gasim in carti, ci o forma unica, mai ondulata sau mai dreapta, mai rotunda sau mai lunguiata. Ceea ce vrea sa spuna este mai usor de reprezentat intr-un desen. Acolo imaginatia sa zboara fara limite, fara a avea constrangerea cuvantului. Un copil care nu picteaza este un copil care nu vrea sau nu are nimic de spus. Si cum stim ca toti copiii au ceva de spus, trebuie sa ne intrebam care este motivul pentru care acesta se ascunde.

Cu mainile, copilul sare coarda, arunca mingea sau tine coarnele bicicletei, in nevoia sa de miscare, de libertate si de autocunoastere. Exersand astfel isi dezvolta abilitatile, si incearca sa depaseasca limitele personale. Cu mainile intinde o hora alaturi de colegi sau joaca prinsa, acoperind astfel nevoia de socializare si de apartenenta la un grup. Un copil ce refuza sa intinda mana intr-un joc este un copil ce se simte marginalizat, dat deoparte de cei dragi.

Cu mainile, un copil modeleaza. Oricare copil. Oricat de suparat sau trist sau emotionat este, nici un copil nu va refuza placerea de a transforma o bucata amorfa de plastilina sau lut in ceva plin de viata. In acest caz, este bine sa fim atenti la ceea ce modeleaza copilul, pentru a incerca sa combatem o stare de tristete sau de nemultumire.

Cu mainile, un copil scrie. Povesti nesfarsite, cu zmei, zane sau iepurasi de plus. Noi, cei mari, nu vom sti niciodata sa le citim, de aceea trebuie sa le cerem ajutorul. Ce mi s-a parut mai ciudat si lipsit de orice fel de rationament a fost faptul ca, dupa ce am adunat mai multe scrieri ale copilului, pe o perioada relativ mare (2 luni), cand i le-am aratat mi-a spus povestea exacta a fiecareia, fara sa le incurce. Cum putea el sa tina minte niste semne fara vreun inteles? Fiecare incercare "artistica" a fost motivata de o emotie. Presupun ca emotia pe care a trait-o a semnalat-o intr-un anume fel pe foaia sa, astfel incat sa o poata recunoaste mai tarziu. Este una din enigmele pe care inca incerc sa o descopar.

Cu mainile, un copil canta. Canta cat de tare poate, mult mai frumos decat altii, la instrumente inventate de el dupa modelul unora reale. Ce dovada mai mare de putere de imaginatie si de creativitate poate da un copil?

Cand ascultati ce are sa va spuna un copil, "ascultati-i" mainile. Cuvintele le gaseste mai greu, sau poate nu le stie, sau poate ii este rusine sa le pronunte. Dar mainile sale vor spune intotdeauna adevarul, oricat de frumos sau dureros ar fi acesta.